Canoane ale Dordt

Formal, intitulat

Decizia de Sinodul de Dordt Cinci pe principalele puncte de doctrină în litigiu în Ţările de Jos

Prima Principală Punctul de Doctrina

Alegerea divină şi Reprobation
În ceea ce priveşte hotărârea divină Predestination
Ce sa Sinodul declară a fi în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu
Acceptat şi până în prezent în Biserica Reformată,
Expuse în mai multe articole

Articolul 1: la dreapta lui Dumnezeu tuturor oamenilor condamne

Din moment ce toţi oamenii au păcătuit în Adam şi au ajuns în cadrul tezei de blestem şi moarte veşnică, Dumnezeu ar fi făcut o nedreptate nu o ar fi fost sa va lăsa întreaga rasei umane în păcat şi sub blestem, şi să condamne le de pe contul lor de păcat. Aşa cum spune Apostolul: Intreaga lume este răspunzător faţă de condamnarea lui Dumnezeu (Rom. 3:19), toate au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23), iar plata păcatului este moartea ( Rom. 6:23) .*

-* Toate cursurile de la Scriptura sunt traduceri din latină în original manuscris .-

Articolul 2: manifestarea iubirii lui Dumnezeu

Dar acest lucru este cum sa arătat dragostea lui Dumnezeu: el a trimis doar begotten Fiul său în lume, pentru ca oricine crede în El, nu ar trebui să perisabil, ci să aibă viaţa veşnică.

Articolul 3: de predicare a evangheliei

Pentru că oamenii care pot fi aduse la credinţă, Dumnezeu mercifully trimite proclaimers foarte veselă a acestui mesaj catre oameni doreşte şi în momentul doreşte. Prin acest minister, oamenii sunt chemaţi la pocăinţă şi credinţă în Hristos cel răstignit. Pentru modul în care se cred în el din care nu au auzit? Si cum ele se aud pe cineva fără predicare? Si cum se predica cu excepţia cazului în care acestea le-au fost trimise? (Rom. 10:14-15).

Articolul 4: O dublă de răspuns la Evanghelie

Mânia lui Dumnezeu rămâne pe cei care nu cred acest evanghelia. Dar cei care fac accepte şi să-l imbratisa pe Mântuitorul Isus cu adevărat de viaţă şi de credinţă sunt livrate prin el de la mânia lui Dumnezeu şi de la distrugere, şi să primească darul vieţii veşnice.

Articolul 5: sursele de Unbelief şi de Credinta

Cauza sau vina pentru acest unbelief, precum şi pentru toate celelalte păcate, nu este deloc în Dumnezeu, dar la om. Credinţa în Isus Hristos, cu toate acestea, şi de mântuirea prin el este un cadou gratuit al lui Dumnezeu. După cum spune Scriptura, este prin har aţi fost salvate, prin credinţă, şi aceasta nu de la voi; ea este un dar al lui Dumnezeu (Eph. 2:8). De asemenea: Sa dat liber pentru a vă să cred în Hristos (Phil. 1:29).

Articolul 6: Decizia lui Dumnezeu veşnică

Faptul că unele primi de la Dumnezeu darul de credinţă în termen de timp, şi că altele nu, provine de la decizia lui eterna. Pentru toate lucrarile sale sunt cunoscute de la eternitate a lui Dumnezeu (Fapte 15:18; Eph. 1:11). În conformitate cu această decizie a graciously Estompează inimile, cu toate acestea greu, a ales cele inclines şi le-a crede, ci doar de către sale, el a plecat în hotărârea lor de wickedness şi duritate de inima celor care nu au fost alese. Şi în acest este dezvăluită în special pentru a ne-unfathomable actul său şi, ca milostiv ca acesta este doar de distincţia dintre oameni la fel de pierdut. Aceasta este bine-cunoscută decizia de alegeri, iar reprobation dezvăluit în Cuvântul lui Dumnezeu. Această decizie cei răi, impure, instabile şi denaturează la propria lor ruina, dar se prevede sfinţi şi sufletele evlavioase cu confort dincolo de cuvinte.

Articolul 7: Alegerea

Alegerea [sau de a alege] este unchangeable scopul lui Dumnezeu, prin care el a făcut următoarele:

Înainte de fundatie din lume, prin sheer graţie, în funcţie de liber bună placerea de a va sale, el a ales în Hristos, pentru a mântuirii o anumit număr de oameni din întreaga rasă umană, care a scăzut cu propria sa vina de la ei iniţială inocenta în păcat şi de ruina. Cei ce au fost alese, nici mai mult nici mai bine deserving decât alţii, ci să stabilească cu ei in comun de mizerie. El a făcut acest lucru în Hristos, pe care el a numit de asemenea, de la eternitate să fie mediatorul, capul de toate cele alese, precum şi fundamentul lor mântuire. Si asa el a decis să acorde ales cele de la Hristos pentru a fi salvate, şi de a face apel în mod eficient şi de a le trage în părtăşie lui Hristos, prin Cuvântul Său şi Duhului. Cu alte cuvinte, el a decis să acorde acestora credinţa adevărată în Hristos, pentru a le justifică, pentru a Sfinţeşte-i şi, în final, după putere, menţinându-le în Bursa de fiul sau, pentru a le glorify.

Dumnezeu a facut toate acestea cu scopul de a demonstra mila lui, de prestigiu din bogăţiile sale în slavă, har.

După cum spune Scriptura, Dumnezeu ne-a ales în Hristos, înainte de fundatie din lume, aşa că trebuie să fim sfinţi şi blameless înainte de el cu dragoste; el a predestined-ne care a adoptat ca sa copii prin Isus Cristos, în el însuşi, în conformitate cu bunele placerea de a va sale, la laud sale în slavă, har, prin care el ne-liber, plăcută lui în el însuşi pentru a iubit (Eph. 1:4-6). Şi în altă parte, celor pe care el a predestined, de asemenea, el a numit; şi celor pe care el a numit, de asemenea, el a justificat; şi celor pe care el justifică, de asemenea, el a glorified (Rom. 8:30).

Articolul 8: o singură decizie a alegerilor

Aceste alegeri, nu este de multe feluri; este una şi aceeaşi pentru toate alegerile care urmau să fie salvate în Vechiul şi Noul Testament. Pentru Scriptura declară că nu există un singur bun placere, scop, şi planul lui Dumnezeu va fi, prin care el a ales-ne la eternitate atât la graţie şi la glorie, atât la mântuirea şi la felul în care a mântuirii, pe care a pregatit in avans pentru noi să se plimbe inch

Articolul 9: Alegerea nu este bazată pe prevăzute Credinta

Acest aceloraşi alegeri au avut loc, nu pe baza de credinta se prevede, pe de ascultarea de credinţă, de sfintenie, sau de orice alta dispozitie de bună calitate şi, ca şi cum acesta s-au bazat pe o condiţie prealabilă în cauză sau condiţie a persoanei de a fi ales, ci mai degrabă cu scopul de a-credinţă, cu privire la ascultarea de credinta, de sfintenie, şi aşa mai departe. În consecinţă, alegerea este sursa de fiecare dintre beneficiile de a mântuirii. Credinţa, sfintenia, si alte cadouri de economisire, iar la ultima viaţa veşnică în sine, mai departe fluxul de la alegerea sa ca fructele si efecte. Aşa cum spune Apostolul, El a ales-ne (nu pentru că am fost, însă), astfel încât trebuie să fim sfinţi şi blameless înainte de el în dragoste (Eph. 1:4).

Articolul 10: Alegerea Pe baza lui Dumnezeu Iubitorul de bune

Dar, din cauza acestei alegeri undeserved este exclusiv buna placere a lui Dumnezeu. Acest lucru nu implică alegerea lui anumite calităţi umane sau acţiuni din rândul tuturor celor posibil ca o condiţie a mântuirii, ci, mai degrabă implică sale de adoptare a anumitor special în rândul persoanelor de la masa comună de păcătoşi ca propriul său deţine. După cum spune Scriptura, în cazul în care copiii nu au fost încă născut, şi au făcut nimic, fie bune sau rele…, ea (Rebecca) a fost spus, "mai vechi vor servi mai tânără." După cum este scris, "Jacob am iubit, dar Esau I hated "(Rom. 9:11-13). De asemenea, Toate care au fost numiţi pentru viaţa veşnică crezut (Fapte 13:48).

Articolul 11: Alegerea Unchangeable

Aşa cum Dumnezeu însuşi este cel mai înţelept, unchangeable, toate-cunoaşterea, şi toþi, astfel ca alegerea făcută de către el nu poate fi modificat, nici suspendată, retrasă sau anulată; nici nu poate sa fie ales cele exprimate în afara, nici nu a redus numărul lor.

Articolul 12: Alegerea de asigurare de

Asigurarea de prezenta lor veşnică şi unchangeable electorale pentru a mântuirii este dat de ales, în timp, deşi de diverse stadii şi în diferite măsuri. O astfel de asigurare nu vine de inquisitive caută în lucruri ascunse şi adâncă a lui Dumnezeu, ci prin ele însele, în termen de noticing, spirituale, cu bucurie sfântă şi plăcere, fără îndoială fructe de alegeri a subliniat în Cuvântul lui Dumnezeu-cum ar fi o adevărată credinţă în Hristos, o childlike frica lui Dumnezeu, o evlavioase durere pentru păcatele lor, o foame şi setea de neprihănire, şi aşa mai departe.

Articolul 13: Prezenta de fructe de asigurare

În lor de conştientizare şi de asigurare a acestei alegeri copii ai lui Dumnezeu zilnic pentru a găsi o mai mare cauza smeriţi înaintea lui Dumnezeu, să adore de fathomless adâncimea de mercies sale, ele însele de curăţat şi de a oferi dragoste patetic în care el a reveni la început, pentru a le iubea foarte mult . Acest lucru este departe de a spune că această predare privind alegerile, şi de reflecţie asupra acesteia, să facă copii ai lui Dumnezeu lax în respectarea poruncile Lui sau carnally auto-asigurat. Prin hotărârea lui Dumnezeu tocmai acest lucru se întâmplă de obicei la cele care iau pentru casually acordate de graţie de alegeri sau să se angajeze în inactiv şi brazen vorbesc despre asta, dar nu doresc să se plimbe în moduri de ales.

Articolul 14: Alegerea Cu Predarea

Doar ca, prin planul lui Dumnezeu, recomandat, această predare privind alegerea divină a fost proclamată prin intermediul profetilor, Hristos Însuşi, şi apostoli, în Vechiul şi Noul Testament, ori, şi şi-a fost, ulterior, în scris angajamentul de a Sfintei Scripturi, de asemenea, astfel încât astăzi în biserica lui Dumnezeu, pentru care a fost special destinate, această predare trebuie să fie enunţate, cu un spirit de discreţie, într-o manieră evlavioase şi sfinţi, la momentul potrivit, şi locul, fără inquisitive caută în moduri din cele mai Înalt. Acest lucru trebuie făcut pentru slava lui Dumnezeu cele mai multe nume de sfânt, plin de viaţă şi de confort al poporului său.

Articolul 15: Reprobation

Mai mult, Sfânta Scriptură, în special cele mai evidenţiază această veşnică şi undeserved graţie de alegerea noastră şi-l aduce mai clar pentru noi, în care se mai poartă martor că nu toţi oamenii au fost alese, dar că unele nu au fost aleşi sau au fost în trecut de către Lui Dumnezeu cele veşnice-electorale, care este, privind pe care Dumnezeu, pe baza lui în întregime gratuit, cele mai multe doar, ireprosabil, şi unchangeable bună plăcere, a făcut următoarele decizii: să lăsaţi-le în comun de mizerie în care, prin proprie de vina, pe care le-au plunged ele însele, nu pentru a le acorda de economisire-credinţă şi de graţie de conversie; dar în final, să condamne şi eternally pedepsirea lor (care au fost lăsate în propriile moduri şi în hotărârea lui doar), nu numai lor, ci şi unbelief pentru toate păcatele lor, celelalte, pentru a se afişa său de justiţie. Şi aceasta este decizia reprobation, care nu la toate face pe Dumnezeu autor al păcatului (a blasphemous crezut!), Ci mai degrabă sa fearful, ireprosabil, doar judecătorul şi Avenger.

Articolul 16: Răspuns la predarea Reprobation

Cei care nu sunt încă activ în sine o experienţă de viaţă credinţa în Hristos, sau o încredere asigurată de inima, pacea de conştiinţă, un zeal pentru childlike ascultarea, şi o glorying în Dumnezeu prin Hristos, dar care, totuşi, utilizarea de mijloace prin care Dumnezeu a promis de a lucra în aceste lucruri ne-o astfel de persoane nu ar trebui să fie alarmat de mentionarea reprobation, nici să număraţi printre ei înşişi reprobate; acestea ar trebui, mai degrabă, pentru a continua cu sârguinţă în utilizarea de mijloace, dorinţa de a fervently un timp de mai multe abundente de graţie , Şi să aşteptaţi pentru el în reverence şi umilinţă. Pe de altă parte, cei care în serios dorinţa de a se transforma în faţa lui Dumnezeu, pentru a fi plăcută să-l singur, şi de a fi emis de organismul de moarte, dar încă nu sunt capabile să facă progrese astfel de mod de-a lungul godliness şi credinţă în care acestea ar - ca astfel de oameni mult mai puţin ar trebui să stea în frica de predare privind reprobation, deoarece nostru milostiv Dumnezeu a promis că el nu va snuff o smoldering Wick şi că el nu va bruised o pauza de stuf. Cu toate acestea, cei care au uitat de Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos, şi-au abandonat în întregime în ei înşişi îi pasă de lume şi de plăcerile din carne de astfel de persoane au fiecare un motiv să stea în teama de a prezenta de predare, atât timp cât nu serios rândul lui Dumnezeu.

Articolul 17: mântuirea din Nou nascuti de credinciosi

Deoarece trebuie să ne facem despre hotărârile lui Dumnezeu va de la Cuvântul Său, care atestă faptul că copiii de credinciosi sunt sfânt, dar nu de natură în temeiul de gracious Legământ în care acestea, împreună cu părinţii lor sunt incluse, evlavioase părinţii nu trebuie să se îndoiască electorale şi de mântuirea lor, copiii pe care Dumnezeu apeluri din această viaţă în fragedă vârstă.

Articolul 18: Alegerea propriu-zisă şi atitudini catre Reprobation

Pentru a celor care se plâng despre acest graţie de un undeserved electorale şi despre severitatea unei doar reprobation, am răspuns cu cuvinte de apostol, Cine esti tu, O omule, de a vorbi înapoi la Dumnezeu? (Rom. 9:20), şi cu cuvinte de Mântuitorul nostru, au nu am dreptul de a face ce vreau cu propriile mele? (Matt. 20:15). Noi, totuşi, cu reverent adoration de aceste lucruri secrete, cu strigat de apostol: O, adâncimi de bogatii atât de înţelepciunea şi cunoştinţa lui Dumnezeu! Cum unsearchable sunt hotărârile sale, şi căile Sale dincolo de urmărire! Pentru care a cunoscut de spirit a Domnului? Sau care a fost consilierul lui? Sau care a dat prima lui Dumnezeu, că Dumnezeu trebuie să ramburseze el? De la el si prin el si cu el sunt toate lucrurile. Pentru a-i fi de glorie pentru totdeauna! Amin (Rom. 11:33-36).

Având enunţate ortodoxe de predare referitoare la alegeri, iar reprobation, Sinodul respinge erori de cele

Cine că va preda lui Dumnezeu, pentru a salva cei care cred că şi-ar persevere în credinţă şi în ascultarea de credinţă este întreg, şi întregul decizia de alegeri pentru mântuire, şi că nimic altceva cu privire la această decizie a fost dezvăluit în Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru ele insele de simplu şi plainly contrazic Sfintele Scripturi, în mărturia că Dumnezeu nu doar dorinţa de a salva cele care ar fi crezut, dar pe care acesta le-a ales de asemenea, de la eternitate special anumite persoane la care, mai degrabă decât pentru altele, le-ar acorda în termen de timp credinţă în Hristos si perseverenta. Ca Scriptura spune, mi-au dezvăluit numele dumneavoastra de a celor pe care tu mi-a dat (Ioan 17:6). De asemenea, Toate care au fost numiţi pentru viaţa veşnică crezut (Fapte 13:48), şi El ne-a ales înainte de fundatie din lume, astfel încât să fie sfânt, ar trebui să… (Eph. 1:4).

Cine preda că alegerea lui Dumnezeu este viaţa veşnică de multe tipuri: unul general şi nedeterminată, celelalte special definit; şi acestea din urmă, la rândul său, fie incomplet, revocabile, nonperemptory (sau condiţionale), sau altceva completă, irevocabilă, şi peremptorie (sau absolută). De asemenea, care predau că există un astfel de alegeri la o altă credinţă şi de a mântuirii, aşa că nu pot fi alegeri pentru a justifica o credinţă în afară de o peremptorie de alegeri pentru a mântuirii.

Pentru aceasta este o inventie a creierului uman, elaborat în afară de Scripturi, care distorsionează privind alegerea de predare şi pauze de acest lanţ de aur a mântuirii: Cei care el predestined, de asemenea, el a numit; şi celor pe care el a numit, de asemenea, el a justificat; şi a celor pe care el justifică, de asemenea, el a glorified (Rom. 8:30).

Cine preda că o bună plăcerea lui Dumnezeu şi scopul, care a Scripture menţionează în predare de alegeri, nu implică alegerea lui Dumnezeu special anumite persoane, mai degrabă decât altele, dar implică alegerea lui Dumnezeu, din toate condiţiile posibile (inclusiv lucrări de lege) sau din întreaga ordinea de lucruri, intrinsec unworthy act de credinţă, precum şi imperfect ascultarea de credinţă, să fie o condiţie a mântuirii; şi ea implică sa graciously care doresc să conteze pe aceasta ca ascultarea perfectă şi pentru a uite la ea ca fiind demnă de a recompensa de viaţa veşnică.

Pentru acest pernicious de eroare de buna placere a lui Dumnezeu şi meritul lui Hristos sunt înşelaţi de eficacitatea lor şi oamenii sunt trase departe, prin anchete nerentabile, de la adevărul undeserved de justificare şi de la simplitatea din Scripturi. De asemenea, oferă iluzia la aceste cuvinte din Apostolul: Dumnezeu ne-a cerut cu un sfant de apel, nu în temeiul de executare a lucrărilor, dar în virtutea propriei sale scop şi de graţie care a fost dat pentru noi în Isus Hristos, înainte de începutul de timp ( 2 Tim. 1:9).

Cine preda că, în alegeri pentru a-credinţă este o condiţie prealabilă în stare bună dreptate, că omul ar trebui să utilizaţi lumina naturii, fie verticală, unassuming, smeriţi, şi dispuse la viaţa veşnică, ca şi cum alegerile depended într-o anumită măsură asupra acestor factori.

Pentru acest smacks de Pelagius, care este şi solicită în mod clar în discuţie de cuvinte Apostolul: Am trait la un moment dat în pasiunile noastre de carne, va urma de carne şi gândurile noastre, şi noi am fost de natură de către copii of Wrath, ca toată lumea alt. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, din marea dragoste cu care ne-a iubit, chiar şi atunci când noi am fost de morţi în transgressions, ne-a făcut în viaţă împreună cu Hristos, prin a căror har aţi fost mântuiţi. Şi Dumnezeu ne-a ridicat-o cu el şi aşezaţi-ne cu el în ceruri, în Hristos Isus, pentru că, în următorii varstele am putea arăta surpassing bogăţiile sale, graţie, în conformitate cu bunătatea lui faţă de noi în Hristos Isus. Pentru aceasta este prin har aţi fost salvate, prin credinţă (şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu) nu de lucrări, astfel încât nimeni nu poate boast (Eph. 2:3-9).

Cine preda ca incompletă şi nonperemptory alegerea special persoanelor de a mântuirii a avut loc pe baza unui prevăzute credinţă, pocăinţă, sfintenia, si godliness, care tocmai a început sau continuat pentru o perioadă de timp; dar complete şi peremptorie că alegerile au avut loc pe baza o perseverenta prevazute la sfârşitul în credinţă, pocăinţă, sfintenia, si godliness. Şi că acest lucru este gracious şi evanghelic worthiness, pe cont, din care cel care este aleasă este mult mai demn decât cel care nu este ales. Şi, prin urmare, că credinţa, ascultarea de credinta, sfintenia, godliness, si perseverenta nu sunt efecte de fructe sau un unchangeable alegeri pentru glorie, dar şi condiţiile indispensabile cauzele, care sunt cele condiţie prealabilă în care urmează să fie ales în complet de alegeri, şi care sunt realizate după cum se prevede în ele.

Aceasta se execută contra la întreaga Scriptura, care impresioneaza pe întreg teritoriul nostru, la urechile şi inimile aceste zicători, printre altele: Alegerea nu este de lucrari, dar care solicită, de către el (Rom. 9:11-12); Toate care au fost numiţi pentru viaţa veşnică crezut (Faptele Apostolilor 13:48); El ne-a ales în el însuşi, astfel încât ar trebui să fie sfânt (Eph. 1:4); Tu nu-mi aleg, dar am ales tu (Ioan 15:16); Dacă prin har, nu prin lucrări (Rom. 11:6); În acest lucru este dragoste, nu pentru că am iubit pe Dumnezeu, dar că a iubit şi ne-a trimis Fiul Său (1 Ioan 4:10).

Cine preda că nu de fiecare alegeri pentru a mântuirii este unchangeable, dar că unele dintre ales şi perisabilitate pot face, de fapt, perisabilitate eternally, cu nici o decizie nu a lui Dumnezeu "pentru a preveni.

Prin această brută de eroare pe care le face Dumnezeu variabil, distruge confortul de evlavioase privind steadfastness lor electorale, şi contrazic Sfintele Scripturi, care predau că alege să nu poată fi condus astray (Matt. 24:24), că Hristos nu pierde cele care i-a dat de Tatăl (Ioan 6:39), ca şi celor pe care Dumnezeu predestined, denumit,,, şi se justifică, de asemenea, el a glorifies (Rom. 8:30).

Cine preda că, în această viaţă nu există nici fructe, nu se conştientizează, şi nu de o asigurare de unchangeable alegeri pentru glorie, cu excepţia celor condiţionată de ceva variabil şi subordonate.

Pentru aceasta nu numai că este absurd de a vorbi de o asigurare de sigur, dar aceste lucruri de asemenea, militează împotriva experienţa sfinţilor, care cu Apostolul bucurăm de la o cunoaştere a lor electorale şi de a canta praises de acest dar al lui Dumnezeu; care, după cum Hristos îndemnat, rejoice cu ucenicilor Săi că numele lor au fost scrise în ceruri (Luca 10:20); şi, în final, care deţin până împotriva flaming săgeţile de la diavolul lui tentatiile de conştientizare a lor electorale, cu întrebarea Cine va aduce orice taxă împotriva celor pe care Dumnezeu a ales? (Rom. 8:33).

Cine preda că nu a fost pe baza doar sa va singuri că Dumnezeu a hotărât să plece nimeni in toamna lui Adam şi comune în stare de păcat şi de condamnare sau de către oricine să treacă în imparting de graţie necesare pentru credinţă şi de conversie.

Pentru aceste cuvinte stand rapida: A mila pe care el doreşte, şi el hardens pe care îl doreşte (Rom. 9:18). Şi, de asemenea: Pentru a vă le-a fost dat să cunoască secretele de Împărăţia cerurilor, ci de a le nu a fost dat (Matt. 13:11). De asemenea: dau slava pentru tine, Tatăl, Domnul din cer şi pământ, pe care le-au ascuns aceste lucruri de la înţelept şi înţelegere, şi au arătat-le la copilasi; da, Tatăl, pentru că vă că a fost o placere (Matt. 11: 25-26).

Cine preda că cauza lui Dumnezeu pentru trimiterea Evangheliei la una de oameni, mai degrabă decât la altul nu este numai şi numai bună plăcerea lui Dumnezeu, ci mai degrabă că una de oameni şi worthier este mai bine decât celelalte la care Evanghelia nu este comunicată.

Pentru acest Moise contrazice atunci când el se adresează oamenilor din Israel, după cum urmează: Iată, pentru a Jehovah, Dumnezeul tău, apartin de cea mai mare cerurile şi cerurile, pământul şi tot ce este în el. Dar Jehovah a fost inclinata in afectiune iubiţi-vă la strămoşii singur, şi mai ales descendenţii lor după ei, tu, mai presus de toate popoarele, ca de la această zi (Deut. 10:14-15). Şi, de asemenea, Hristos: Vai de voi, cărturari Korazin! Vai de voi, cărturari Bethsaida! dacă pentru aceste lucrari mighty făcut în tine a fost făcut în anvelope şi Sidon, pe care le-ar fi repented timp în urmă în sackcloth si cenusa (Matt. 11:21).

Articolul 1: Care pedeapsa lui Dumnezeu Justiţie Necesită

Dumnezeu nu este doar supremely milostiv, dar şi supremely doar. Lui justiţie impune (ca el însuşi a arătat în Word) că păcatele pe care le-am comis împotriva lui infinit maiestatea fi pedepsit cu atât temporală şi pedepse veşnice, de suflet, precum si corpul. Nu putem scăpa aceste pedepse cu excepţia cazului în care este dat satisfacţie lui Dumnezeu pentru a justiţiei.

Articolul 2: satisfactia Facuta de Hristos

Deoarece, cu toate acestea, noi nu ne poate da această satisfacţie sau dă-ne de la mânia lui Dumnezeu, Dumnezeu în mila lui boundless ne-a dat ca o garanţie doar sa begotten Son, care a fost făcută pentru a fi un păcat şi blestem pentru noi, în locul nostru , Pe cruce, pentru că el ar putea da satisfacţie pentru noi.

Articolul 3: Infinit Valoare de moartea lui Hristos

Această moarte a lui Dumnezeu Fiul este doar în totalitate şi sacrificiu şi satisfacţie completă pentru păcatele; este infinit de valoare şi merită, mai mult decât suficient pentru a atone pentru păcatele din întreaga lume.

Articolul 4: Motive pentru Această Infinit Valoare

Această moarte este atât de mare valoare şi merită pentru motivul că persoana care a suferit-o este de-a fost necesar ca să fie Mântuitorul nostru-nu doar un adevărat om sfânt şi perfect, dar, de asemenea, doar begotten Fiul lui Dumnezeu, de aceeaşi veşnică infinit si esenta cu Tatăl şi Duhul Sfânt. Un alt motiv este acela că această moarte a fost însoţită de experienţa de mânia lui Dumnezeu şi blestem, pe care l-am avut de păcatele noastre, merita pe deplin.

Articolul 5: mandatul de a Proclaim Evanghelia să Toate

Mai mult decât atât, acesta este promisiunea de Evanghelie pentru ca oricine crede în Cristos răstignit nu se perisabil, ci să aibă viaţa veşnică. Această promisiune, împreună cu comanda de a repent şi cred, ar trebui să fie anunţat şi a declarat, fără diferenţiere sau discriminare la toate naţiunile şi oamenii, cărora le-lui Dumnezeu, în bună plăcerea de a trimite evanghelia.

Articolul 6: Unbelief Man's Responsabilitate

Cu toate acestea, că mulţi care au fost numite prin evanghelia repent sau nu cred în Hristos, dar perisabil în unbelief, deoarece nu este sacrificiul lui Hristos pe cruce oferite este deficient sau insuficiente, ci pentru că ei înşişi sunt vinovat.

Articolul 7: Credinta este darul lui Dumnezeu

Dar toate care cred cu adevărat şi sunt livrate şi a salvat de moartea lui Hristos de la păcatele lor, şi de la distrugere a primi acest favoarea exclusiv de la harul lui Dumnezeu-care el o datorează pentru a nu le-a dat în Hristos, de la eternitate.

Articolul 8: Salvarea eficienţa de moartea lui Hristos

Pentru aceasta a fost în întregime gratuit şi foarte plan si va gracious intenţia lui Dumnezeu Tatăl că enlivening şi de economisire a eficienţei sale, Fiul lui costisitoare moarte în sine, ar trebui să funcţioneze în toate cele sa ales, pentru că el ar putea să justifice acordarea credinţă care le-au şi, prin urmare, doar le duce la mântuire, fără greş. Cu alte cuvinte, s-a lui Dumnezeu prin Hristos, care va sânge de cruce (de care a confirmat Noul Legământ) în mod eficient ar trebui să răscumpere din orice popor, trib, naţiune, limbă şi toate cele şi numai cele care au fost alese de la eternitate pentru a mântuirii şi a dat cu el de către Tatăl; că el ar trebui să le acorde credinta (care, ca şi Duhul Sfânt e de economisire alte cadouri, el a dobândit pentru ei de moarte); că el ar trebui să le curăţească de sângele Său de la toate păcatele lor, , Ambele în original şi reală, dacă comise înainte sau după ce vin la credinta lor; că el ar trebui să le păstreze pentru a fidel la sfarsit; şi că el ar trebui să le prezinte în final, să se, o slavă, oamenii, fără faţa locului sau wrinkle.

Articolul 9: Realizarea planului lui Dumnezeu

Acest plan, care decurg din dragostea lui Dumnezeu veşnică pentru cei aleşi, de la inceput de lume in prezent au fost efectuate cu putere şi va fi, de asemenea, realizate în viitor, portile iadului care doresc să prevaleze împotriva vainly el / ea. Ca rezultat ales sunt adunate într-una singură, toate în propriul lor timp, şi există întotdeauna o biserica de credinciosi lui Hristos fondată pe sânge, o biserica care steadfastly iubeşte, persistent venereazã, şi-aici şi în toate eternitate-l praises ca Mântuitor care ei stabilite viata pentru ei pe cruce, ca o sa bridegroom pentru mireasa.

Cine preda că Dumnezeu Tatăl numit Fiul Său la moarte pe cruce, fără un plan clar şi fix, pentru a salva pe oricine de nume, astfel încât necesitatea, utilitatea, in valoare de moartea lui Hristos, ceea ce ar putea să fi obţinut stood intacte şi în total perfectă, complete şi întregi, chiar dacă răscumpărarea care a fost obţinut niciodată nu a avut efectiv fost aplicate pentru orice individ.

Pentru această afirmaţie este o insultă la înţelepciunea lui Dumnezeu Tatăl şi de a meritul lui Isus Hristos, şi aceasta este contrară Scripturii. Pentru Mântuitorul vorbeşte după cum urmează: I stabili viata mea pentru ovine, iar eu le cunosc (Ioan 10:15, 27). Si de profet Isaia cu privire la Mântuitorul spune: Atunci când se face el însuşi o oferta de păcat, el se va vedea sa pui, el trebuie să se prelungească sale de zile, şi de Jehovah se va prospera în mâna (Isa. 53:10). În cele din urmă, acest articol subminează de credinţă în care noi credem că ceea ce mărturisesc cu privire la Biserica.

Cine preda că scopul lui Cristos, moartea lui nu a fost de a stabili efectiv un nou Legământ de graţie de sângele Său, ci doar pentru a dobândi Tatăl pentru simplul dreptul de a introduce o dată mai mult intr-un Legământ cu bărbaţii, indiferent dacă sunt sau de graţie de lucrari.

Pentru acest conflict cu Scriptura, care învaţă că Hristos a devenit de garantare şi de mediator-o mai bună este că, un nou-Legământ (Heb. 7:22; 9:15), şi că o va este în vigoare doar atunci când cineva are a murit (Heb. 9:17).

Cine preda că Hristos, de care a dat satisfacţie, nu pentru oricine cu siguranţă merită mântuirea în sine şi credinţa cu care această satisfacţie a lui Hristos este aplicat în mod eficient pentru a mântuirii, ci numai Tatăl dobândite de o autoritate sau o şedinţă pentru a va referi la o nou mod de bărbaţi şi de a impune aceste noi condiţii ca El a ales, şi că satisfacerea acestor condiţii depinde de libera alegere a omului; în consecinţă, că este posibil, fie că toate sau nici unul le-ar îndeplini.

Pentru le-au prea mici de un aviz de la moartea lui Cristos, nu la toate recunosc foremost de fructe sau de beneficii pe care le aduce mai departe, şi a dracu 'de la spate de Pelagian eroare.

Cine predea că ceea ce este implicat în Noul Legământ de graţie care a făcut Dumnezeu Tatăl cu bărbaţii de a interveni, prin moartea lui Hristos nu este justificată că suntem înaintea lui Dumnezeu şi au salvat prin credinţă, în măsura în care acesta acceptă meritul lui Hristos, dar mai degrabă, că Dumnezeu, după ce a retras cererea de perfectă ascultarea de lege, contează credinţă în sine, şi imperfect ascultarea de credinţă, ca ascultarea perfectă a legii, şi graciously arata ca, la acest demnă de a recompensa de viaţa veşnică.

Pentru acestea contrazic Scriptura: Acestea sunt justificate prin său liber, graţie răscumpărării, prin faptul că a venit prin Isus Hristos, pe care Dumnezeu a prezentat ca o jertfa atonement, prin credinţa în sângele Său (Rom. 3:24-25). Iar impreuna cu ungodly Socinus, acestea introduc o nouă şi străini o justificare de om înaintea lui Dumnezeu, împotriva consens de întreaga biserica.

Cine preda că toţi oamenii au fost primite în starea de reconciliere şi în graţie de Legământ, aşa că nu pe un cont de Original Sin este de natură să condamnare, sau este de a fi condamnat, dar ca toate sunt libere de la vina de acest păcat.

Pentru acest aviz în conflict cu Scriptura care afirmă că noi suntem, prin natura copii of Wrath.

Cine face uz de distincţie între obţinerea şi aplicarea, în scopul de a instill in unwary şi inexperienced părere că Dumnezeu, în măsura în care acesta este în cauză, a dorit să bestow în mod egal la toate persoanele care sunt beneficiile acumulate de moartea lui Hristos; dar că distincţia de care unii vin, mai degrabă decât altele de a participa la iertarea păcatelor şi viaţa veşnică depinde de propriile lor libera alegere (care se aplică în sine, pentru a indiscriminately oferite de graţie), dar nu depinde de cadou unic de mila, care funcţionează în mod eficient acestora, astfel încât acestea, mai degrabă decât altele, că harul de a aplica ele însele.

Pentru ca, în timp ce pretind că se stipulează această distincţie într-un sens acceptabil, vor încerca să dea oamenilor de otrăvire mortala de Pelagianism.

Cine preda că Hristos nici nu ar putea muri, şi nici nu a trebuit să mor, nici nu mor pentru cei pe care Dumnezeu aşa dearly iubit si a ales viaţa veşnică, din moment ce astfel de oameni nu au nevoie de moartea lui Hristos.

Pentru acestea în contradicţie cu apostolul, care zice: Hristos a iubit mi-a dat si el pentru mine (Gal. 2:20) şi, de asemenea: Cine va aduce orice taxa împotriva celor pe care Dumnezeu a ales? Este Dumnezeu care justifică. Cine este el, care condamna? Este, care a murit Hristos, care este, pentru ei (Rom. 8:33-34). Ei de asemenea, în contradicţie cu Mântuitorul, care afirma: Eu stabilesc viata mea pentru oi (Ioan 10:15), şi comanda mea este aceasta: ne iubim unii pe alţii aşa cum am iubit pe voi. O mai mare dragoste nu are nici o mult de acest lucru, care să stabilească o viata pentru prietenii lui (Ioan 15:12-13).

Articolul 1: efectul de toamna pe naturii umane

Omul a fost creat iniţial în imaginea lui Dumnezeu şi-a fost furnizată în mintea cu un adevărat şi de cunoaştere a salutary Creatorul său şi lucrurile spirituale, în inima lui vor şi cu neprihănire, şi în toate emoţiile sale cu puritate; într-adevăr, întreg omul a fost sfânt. Cu toate acestea, rebelling împotriva lui Dumnezeu, la Devil's instigarea şi prin propria sa voinţă liberă, el insusi lipsit de aceste cadouri deosebite. Dimpotrivă, în locul lor, el insusi a adus la orbire, extrem de intuneric, futility, şi o denaturare a hotărârii în mintea; perversity, Defiance, duritatea şi în inima lui şi va; şi, în final, conţinutul de impurităţi în toate emoţiile sale.

Articolul 2: răspândirea corupţiei

Omul a adus departe de copii de aceeaşi natură ca el însuşi după căderea. Asta este de a spune, fiind corupt, el a adus mai departe corupt copii. The corruption spread, by God’s just judgment, from Adam to all his descendants– except for Christ alone–not by way of imitation (as in former times the Pelagians would have it) but by way of the propagation of his perverted nature.

Article 3: Total Inability

Therefore, all people are conceived in sin and are born children of wrath, unfit for any saving good, inclined to evil, dead in their sins, and slaves to sin; without the grace of the regenerating Holy Spirit they are neither willing nor able to return to God, to reform their distorted nature, or even to dispose themselves to such reform.

Article 4: The Inadequacy of the Light of Nature

There is, to be sure, a certain light of nature remaining in man after the fall, by virtue of which he retains some notions about God, natural things, and the difference between what is moral and immoral, and demonstrates a certain eagerness for virtue and for good outward behavior. But this light of nature is far from enabling man to come to a saving knowledge of God and conversion to him–so far, in fact, that man does not use it rightly even in matters of nature and society. Instead, in various ways he completely distorts this light, whatever its precise character, and suppresses it in unrighteousness. In doing so he renders himself without excuse before God.

Article 5: The Inadequacy of the Law

In this respect, what is true of the light of nature is true also of the Ten Commandments given by God through Moses specifically to the Jews. For man cannot obtain saving grace through the Decalogue, because, although it does expose the magnitude of his sin and increasingly convict him of his guilt, yet it does not offer a remedy or enable him to escape from his misery, and, indeed, weakened as it is by the flesh, leaves the offender under the curse.

Article 6: The Saving Power of the Gospel

What, therefore, neither the light of nature nor the law can do, God accomplishes by the power of the Holy Spirit, through the Word or the ministry of reconciliation. This is the gospel about the Messiah, through which it has pleased God to save believers, in both the Old and the New Testament.

Article 7: God’s Freedom in Revealing the Gospel

In the Old Testament, God revealed this secret of his will to a small number; in the New Testament (now without any distinction between peoples) he discloses it to a large number. The reason for this difference must not be ascribed to the greater worth of one nation over another, or to a better use of the light of nature, but to the free good pleasure and undeserved love of God. Therefore, those who receive so much grace, beyond and in spite of all they deserve, ought to acknowledge it with humble and thankful hearts; on the other hand, with the apostle they ought to adore (but certainly not inquisitively search into) the severity and justice of God’s judgments on the others, who do not receive this grace.

Article 8: The Serious Call of the Gospel

Nevertheless, all who are called through the gospel are called seriously. For seriously and most genuinely God makes known in his Word what is pleasing to him: that those who are called should come to him. Seriously he also promises rest for their souls and eternal life to all who come to him and believe.

Article 9: Human Responsibility for Rejecting the Gospel

The fact that many who are called through the ministry of the gospel do not come and are not brought to conversion must not be blamed on the gospel, nor on Christ, who is offered through the gospel, nor on God, who calls them through the gospel and even bestows various gifts on them, but on the people themselves who are called. Some in self-assurance do not even entertain the Word of life; others do entertain it but do not take it to heart, and for that reason, after the fleeting joy of a temporary faith, they relapse; others choke the seed of the Word with the thorns of life’s cares and with the pleasures of the world and bring forth no fruits. This our Savior teaches in the parable of the sower (Matt. 13).

Article 10: Conversion as the Work of God

The fact that others who are called through the ministry of the gospel do come and are brought to conversion must not be credited to man, as though one distinguishes himself by free choice from others who are furnished with equal or sufficient grace for faith and conversion (as the proud heresy of Pelagius maintains). No, it must be credited to God: just as from eternity he chose his own in Christ, so within time he effectively calls them, grants them faith and repentance, and, having rescued them from the dominion of darkness, brings them into the kingdom of his Son, in order that they may declare the wonderful deeds of him who called them out of darkness into this marvelous light, and may boast not in themselves, but in the Lord, as apostolic words frequently testify in Scripture.

Article 11: The Holy Spirit’s Work in Conversion

Moreover, when God carries out this good pleasure in his chosen ones, or works true conversion in them, he not only sees to it that the gospel is proclaimed to them outwardly, and enlightens their minds powerfully by the Holy Spirit so that they may rightly understand and discern the things of the Spirit of God, but, by the effective operation of the same regenerating Spirit, he also penetrates into the inmost being of man, opens the closed heart, softens the hard heart, and circumcises the heart that is uncircumcised. He infuses new qualities into the will, making the dead will alive, the evil one good, the unwilling one willing, and the stubborn one compliant; he activates and strengthens the will so that, like a good tree, it may be enabled to produce the fruits of good deeds.

Article 12: Regeneration a Supernatural Work

And this is the regeneration, the new creation, the raising from the dead, and the making alive so clearly proclaimed in the Scriptures, which God works in us without our help. But this certainly does not happen only by outward teaching, by moral persuasion, or by such a way of working that, after God has done his work, it remains in man’s power whether or not to be reborn or converted. Rather, it is an entirely supernatural work, one that is at the same time most powerful and most pleasing, a marvelous, hidden, and inexpressible work, which is not lesser than or inferior in power to that of creation or of raising the dead, as Scripture (inspired by the author of this work) teaches. As a result, all those in whose hearts God works in this marvelous way are certainly, unfailingly, and effectively reborn and do actually believe. And then the will, now renewed, is not only activated and motivated by God but in being activated by God is also itself active. For this reason, man himself, by that grace which he has received, is also rightly said to believe and to repent.

Article 13: The Incomprehensible Way of Regeneration

In this life believers cannot fully understand the way this work occurs; meanwhile, they rest content with knowing and experiencing that by this grace of God they do believe with the heart and love their Savior.

Article 14: The Way God Gives Faith

In this way, therefore, faith is a gift of God, not in the sense that it is offered by God for man to choose, but that it is in actual fact bestowed on man, breathed and infused into him. Nor is it a gift in the sense that God bestows only the potential to believe, but then awaits assent–the act of believing–from man’s choice; rather, it is a gift in the sense that he who works both willing and acting and, indeed, works all things in all people produces in man both the will to believe and the belief itself.

Article 15: Responses to God’s Grace

God does not owe this grace to anyone. For what could God owe to one who has nothing to give that can be paid back? Indeed, what could God owe to one who has nothing of his own to give but sin and falsehood? Therefore the person who receives this grace owes and gives eternal thanks to God alone; the person who does not receive it either does not care at all about these spiritual things and is satisfied with himself in his condition, or else in self-assurance foolishly boasts about having something which he lacks. Furthermore, following the example of the apostles, we are to think and to speak in the most favorable way about those who outwardly profess their faith and better their lives, for the inner chambers of the heart are unknown to us. But for others who have not yet been called, we are to pray to the God who calls things that do not exist as though they did. In no way, however, are we to pride ourselves as better than they, as though we had distinguished ourselves from them.

Article 16: Regeneration’s Effect

However, just as by the fall man did not cease to be man, endowed with intellect and will, and just as sin, which has spread through the whole human race, did not abolish the nature of the human race but distorted and spiritually killed it, so also this divine grace of regeneration does not act in people as if they were blocks and stones; nor does it abolish the will and its properties or coerce a reluctant will by force, but spiritually revives, heals, reforms, and–in a manner at once pleasing and powerful–bends it back. As a result, a ready and sincere obedience of the Spirit now begins to prevail where before the rebellion and resistance of the flesh were completely dominant. It is in this that the true and spiritual restoration and freedom of our will consists. Thus, if the marvelous Maker of every good thing were not dealing with us, man would have no hope of getting up from his fall by his free choice, by which he plunged himself into ruin when still standing upright.

Article 17: God’s Use of Means in Regeneration

Just as the almighty work of God by which he brings forth and sustains our natural life does not rule out but requires the use of means, by which God, according to his infinite wisdom and goodness, has wished to exercise his power, so also the aforementioned supernatural work of God by which he regenerates us in no way rules out or cancels the use of the gospel, which God in his great wisdom has appointed to be the seed of regeneration and the food of the soul. For this reason, the apostles and the teachers who followed them taught the people in a godly manner about this grace of God, to give him the glory and to humble all pride, and yet did not neglect meanwhile to keep the people, by means of the holy admonitions of the gospel, under the administration of the Word, the sacraments, and discipline. So even today it is out of the question that the teachers or those taught in the church should presume to test God by separating what he in his good pleasure has wished to be closely joined together. For grace is bestowed through admonitions, and the more readily we perform our duty, the more lustrous the benefit of God working in us usually is and the better his work advances. To him alone, both for the means and for their saving fruit and effectiveness, all glory is owed forever. Amen.

Who teach that, properly speaking, it cannot be said that original sin in itself is enough to condemn the whole human race or to warrant temporal and eternal punishments.

For they contradict the apostle when he says: Sin entered the world through one man, and death through sin, and in this way death passed on to all men because all sinned (Rom. 5:12); also: The guilt followed one sin and brought condemnation (Rom. 5:16); likewise: The wages of sin is death (Rom. 6:23).

Who teach that the spiritual gifts or the good dispositions and virtues such as goodness, holiness, and righteousness could not have resided in man’s will when he was first created, and therefore could not have been separated from the will at the fall.

For this conflicts with the apostle’s description of the image of God in Ephesians 4:24, where he portrays the image in terms of righteousness and holiness, which definitely reside in the will.

Who teach that in spiritual death the spiritual gifts have not been separated from man’s will, since the will in itself has never been corrupted but only hindered by the darkness of the mind and the unruliness of the emotions, and since the will is able to exercise its innate free capacity once these hindrances are removed, which is to say, it is able of itself to will or choose whatever good is set before it–or else not to will or choose it.

This is a novel idea and an error and has the effect of elevating the power of free choice, contrary to the words of Jeremiah the prophet: The heart itself is deceitful above all things and wicked (Jer. 17:9); and of the words of the apostle: All of us also lived among them (the sons of disobedience) at one time in the passions of our flesh, following the will of our flesh and thoughts (Eph. 2:3).

Who teach that unregenerate man is not strictly or totally dead in his sins or deprived of all capacity for spiritual good but is able to hunger and thirst for righteousness or life and to offer the sacrifice of a broken and contrite spirit which is pleasing to God.

For these views are opposed to the plain testimonies of Scripture: You were dead in your transgressions and sins (Eph. 2:1, 5); The imagination of the thoughts of man’s heart is only evil all the time (Gen. 6:5; 8:21). Besides, to hunger and thirst for deliverance from misery and for life, and to offer God the sacrifice of a broken spirit is characteristic only of the regenerate and of those called blessed (Ps. 51:17; Matt. 5:6).

Who teach that corrupt and natural man can make such good use of common grace(by which they mean the light of nature)or of the gifts remaining after the fall that he is able thereby gradually to obtain a greater grace– evangelical or saving grace–as well as salvation itself; and that in this way God, for his part, shows himself ready to reveal Christ to all people, since he provides to all, to a sufficient extent and in an effective manner, the means necessary for the revealing of Christ, for faith, and for repentance.

For Scripture, not to mention the experience of all ages, testifies that this is false: He makes known his words to Jacob, his statutes and his laws to Israel; he has done this for no other nation, and they do not know his laws (Ps. 147:19-20); In the past God let all nations go their own way (Acts 14:16); They (Paul and his companions) were kept by the Holy Spirit from speaking God’s word in Asia; and When they had come to Mysia, they tried to go to Bithynia, but the Spirit would not allow them to (Acts 16:6-7).

Who teach that in the true conversion of man new qualities, dispositions, or gifts cannot be infused or poured into his will by God, and indeed that the faith [or believing] by which we first come to conversion and from which we receive the name “believers” is not a quality or gift infused by God, but only an act of man, and that it cannot be called a gift except in respect to the power of attaining faith.

For these views contradict the Holy Scriptures, which testify that God does infuse or pour into our hearts the new qualities of faith, obedience, and the experiencing of his love: I will put my law in their minds, and write it on their hearts (Jer. 31:33); I will pour water on the thirsty land, and streams on the dry ground; I will pour out my Spirit on your offspring (Isa. 44:3); The love of God has been poured out in our hearts by the Holy Spirit, who has been given to us (Rom. 5:5). They also conflict with the continuous practice of the Church, which prays with the prophet: Convert me, Lord, and I shall be converted (Jer. 31:18).

Who teach that the grace by which we are converted to God is nothing but a gentle persuasion, or(as others explain it) that the way of God’s acting in man’s conversion that is most noble and suited to human nature is that which happens by persuasion, and that nothing prevents this grace of moral suasion even by itself from making natural men spiritual; indeed, that God does not produce the assent of the will except in this manner of moral suasion, and that the effectiveness of God’s work by which it surpasses the work of Satan consists in the fact that God promises eternal benefits while Satan promises temporal ones.

For this teaching is entirely Pelagian and contrary to the whole of Scripture, which recognizes besides this persuasion also another, far more effective and divine way in which the Holy Spirit acts in man’s conversion. As Ezekiel 36:26 puts it: I will give you a new heart and put a new spirit in you; and I will remove your heart of stone and give you a heart of flesh….

Who teach that God in regenerating man does not bring to bear that power of his omnipotence whereby he may powerfully and unfailingly bend man’s will to faith and conversion, but that even when God has accomplished all the works of grace which he uses for man’s conversion, man nevertheless can, and in actual fact often does, so resist God and the Spirit in their intent and will to regenerate him, that man completely thwarts his own rebirth; and, indeed, that it remains in his own power whether or not to be reborn.

For this does away with all effective functioning of God’s grace in our conversion and subjects the activity of Almighty God to the will of man; it is contrary to the apostles, who teach that we believe by virtue of the effective working of God’s mighty strength (Eph. 1:19), and that God fulfills the undeserved good will of his kindness and the work of faith in us with power (2 Thess. 1:11), and likewise that his divine power has given us everything we need for life and godliness (2 Pet. 1:3).

Who teach that grace and free choice are concurrent partial causes which cooperate to initiate conversion, and that grace does not precede–in the order of causality–the effective influence of the will;that is to say,that God does not effectively help man’s will to come to conversion before man’s will itself motivates and determines itself.

For the early church already condemned this doctrine long ago in the Pelagians, on the basis of the words of the apostle: It does not depend on man’s willing or running but on God’s mercy (Rom. 9:16); also: Who makes you different from anyone else? and What do you have that you did not receive? (1 Cor. 4:7); likewise: It is God who works in you to will and act according to his good pleasure (Phil. 2:13).

Article 1: The Regenerate Not Entirely Free from Sin

Those people whom God according to his purpose calls into fellowship with his Son Jesus Christ our Lord and regenerates by the Holy Spirit, he also sets free from the reign and slavery of sin, though in this life not entirely from the flesh and from the body of sin.

Article 2: The Believer’s Reaction to Sins of Weakness

Hence daily sins of weakness arise, and blemishes cling to even the best works of God’s people, giving them continual cause to humble themselves before God, to flee for refuge to Christ crucified, to put the flesh to death more and more by the Spirit of supplication and by holy exercises of godliness, and to strain toward the goal of perfection, until they are freed from this body of death and reign with the Lamb of God in heaven.

Article 3: God’s Preservation of the Converted

Because of these remnants of sin dwelling in them and also because of the temptations of the world and Satan, those who have been converted could not remain standing in this grace if left to their own resources. But God is faithful, mercifully strengthening them in the grace once conferred on them and powerfully preserving them in it to the end.

Article 4: The Danger of True Believers’ Falling into Serious Sins

Although that power of God strengthening and preserving true believers in grace is more than a match for the flesh, yet those converted are not always so activated and motivated by God that in certain specific actions they cannot by their own fault depart from the leading of grace, be led astray by the desires of the flesh, and give in to them. For this reason they must constantly watch and pray that they may not be led into temptations. When they fail to do this, not onlycan they be carried away by the flesh, the world, and Satan into sins, even serious and outrageous ones, but also by God’s just permission they sometimesare so carried away–witness the sad cases, described in Scripture, of David, Peter, and other saints falling into sins.

Article 5: The Effects of Such Serious Sins

By such monstrous sins, however, they greatly offend God, deserve the sentence of death, grieve the Holy Spirit, suspend the exercise of faith, severely wound the conscience, and sometimes lose the awareness of grace for a time–until, after they have returned to the way by genuine repentance, God’s fatherly face again shines upon them.

Article 6: God’s Saving Intervention

For God, who is rich in mercy, according to his unchangeable purpose of election does not take his Holy Spirit from his own completely, even when they fall grievously. Neither does he let them fall down so far that they forfeit the grace of adoption and the state of justification, or commit the sin which leads to death (the sin against the Holy Spirit), and plunge themselves, entirely forsaken by him, into eternal ruin.

Article 7: Renewal to Repentance

For, in the first place, God preserves in those saints when they fall his imperishable seed from which they have been born again, lest it perish or be dislodged. Secondly, by his Word and Spirit he certainly and effectively renews them to repentance so that they have a heartfelt and godly sorrow for the sins they have committed; seek and obtain, through faith and with a contrite heart, forgiveness in the blood of the Mediator; experience again the grace of a reconciled God; through faith adore his mercies; and from then on more eagerly work out their own salvation with fear and trembling.

Article 8: The Certainty of This Preservation

So it is not by their own merits or strength but by God’s undeserved mercy that they neither forfeit faith and grace totally nor remain in their downfalls to the end and are lost. With respect to themselves this not only easily could happen, but also undoubtedly would happen; but with respect to God it cannot possibly happen, since his plan cannot be changed, his promise cannot fail, the calling according to his purpose cannot be revoked, the merit of Christ as well as his interceding and preserving cannot be nullified, and the sealing of the Holy Spirit can neither be invalidated nor wiped out.

Article 9: The Assurance of This Preservation

Concerning this preservation of those chosen to salvation and concerning the perseverance of true believers in faith, believers themselves can and do become assured in accordance with the measure of their faith, by which they firmly believe that they are and always will remain true and living members of the church, and that they have the forgiveness of sins and eternal life.

Article 10: The Ground of This Assurance

Accordingly, this assurance does not derive from some private revelation beyond or outside the Word, but from faith in the promises of God which he has very plentifully revealed in his Word for our comfort, from the testimony of the Holy Spirit testifying with our spirit that we are God’s children and heirs (Rom. 8:16-17), and finally from a serious and holy pursuit of a clear conscience and of good works. And if God’s chosen ones in this world did not have this well-founded comfort that the victory will be theirs and this reliable guarantee of eternal glory, they would be of all people most miserable.

Article 11: Doubts Concerning This Assurance

Meanwhile, Scripture testifies that believers have to contend in this life with various doubts of the flesh and that under severe temptation they do not always experience this full assurance of faith and certainty of perseverance. But God, the Father of all comfort, does not let them be tempted beyond what they can bear, but with the temptation he also provides a way out (1 Cor. 10:13), and by the Holy Spirit revives in them the assurance of their perseverance.

Article 12: This Assurance as an Incentive to Godliness

This assurance of perseverance, however, so far from making true believers proud and carnally self-assured, is rather the true root of humility, of childlike respect, of genuine godliness, of endurance in every conflict, of fervent prayers, of steadfastness in crossbearing and in confessing the truth, and of well-founded joy in God. Reflecting on this benefit provides an incentive to a serious and continual practice of thanksgiving and good works, as is evident from the testimonies of Scripture and the examples of the saints.

Article 13: Assurance No Inducement to Carelessness

Neither does the renewed confidence of perseverance produce immorality or lack of concern for godliness in those put back on their feet after a fall, but it produces a much greater concern to observe carefully the ways of the Lord which he prepared in advance. They observe these ways in order that by walking in them they may maintain the assurance of their perseverance, lest, by their abuse of his fatherly goodness, the face of the gracious God (for the godly, looking upon his face is sweeter than life, but its withdrawal is more bitter than death) turn away from them again, with the result that they fall into greater anguish of spirit.

Article 14: God’s Use of Means in Perseverance

And, just as it has pleased God to begin this work of grace in us by the proclamation of the gospel, so he preserves, continues, and completes his work by the hearing and reading of the gospel, by meditation on it, by its exhortations, threats, and promises, and also by the use of the sacraments.

Article 15: Contrasting Reactions to the Teaching of Perseverance

This teaching about the perseverance of true believers and saints, and about their assurance of it–a teaching which God has very richly revealed in his Word for the glory of his name and for the comfort of the godly and which he impresses on the hearts of believers–is something which the flesh does not understand, Satan hates, the world ridicules, the ignorant and the hypocrites abuse, and the spirits of error attack. The bride of Christ, on the other hand, has always loved this teaching very tenderly and defended it steadfastly as a priceless treasure; and God, against whom no plan can avail and no strength can prevail, will ensure that she will continue to do this. To this God alone, Father, Son, and Holy Spirit, be honor and glory forever. Amen.

Having set forth the orthodox teaching, the Synod rejects the errors of those

Who teach that the perseverance of true believers is not an effect of election or a gift of God produced by Christ’s death, but a condition of the new covenant which man, beforewhat they callhis “peremptory” election and justification, must fulfill by his free will.

For Holy Scripture testifies that perseverance follows from election and is granted to the chosen by virtue of Christ’s death, resurrection, and intercession: The chosen obtained it; the others were hardened (Rom. 11:7); likewise, He who did not spare his own son, but gave him up for us all–how will he not, along with him, grant us all things? Who will bring any charge against those whom God has chosen? It is God who justifies. Who is he that condemns? It is Christ Jesus who died–more than that, who was raised–who also sits at the right hand of God, and is also interceding for us. Who shall separate us from the love of Christ? (Rom. 8:32-35).

Who teach that God does provide the believer with sufficient strength to persevere and is ready to preserve this strength in him if he performs his duty, but that even with all those things in place which are necessary to persevere in faith and which God is pleased to use to preserve faith, it still always depends on the choice of man’s will whether or not he perseveres.

For this view is obviously Pelagian; and though it intends to make men free it makes them sacrilegious. It is against the enduring consensus of evangelical teaching which takes from man all cause for boasting and ascribes the praise for this benefit only to God’s grace. It is also against the testimony of the apostle: It is God who keeps us strong to the end, so that we will be blameless on the day of our Lord Jesus Christ (1 Cor. 1:8).

Who teach that those who truly believe and have been born again not only can forfeit justifying faith as well as grace and salvation totally and to the end, but also in actual fact do often forfeit them and are lost forever.

For this opinion nullifies the very grace of justification and regeneration as well as the continual preservation by Christ, contrary to the plain words of the apostle Paul: If Christ died for us while we were still sinners, we will therefore much more be saved from God’s wrath through him, since we have now been justified by his blood (Rom. 5:8-9); and contrary to the apostle John: No one who is born of God is intent on sin, because God’s seed remains in him, nor can he sin, because he has been born of God (1 John 3:9); also contrary to the words of Jesus Christ: I give eternal life to my sheep, and they shall never perish; no one can snatch them out of my hand. My Father, who has given them to me, is greater than all; no one can snatch them out of my Father’s hand (John 10: 28-29).

Who teach that those who truly believe and have been born again can commit the sin that leads to death (the sin against the Holy Spirit).

For the same apostle John, after making mention of those who commit the sin that leads to death and forbidding prayer for them (1 John 5: 16-17), immediately adds: We know that anyone born of God does not commit sin (that is, that kind of sin), but the one who was born of God keeps himself safe, and the evil one does not touch him (v. 18).

Who teach that apart from a special revelation no one can have the assurance of future perseverance in this life.

For by this teaching the well-founded consolation of true believers in this life is taken away and the doubting of the Romanists is reintroduced into the church. Holy Scripture, however, in many places derives the assurance not from a special and extraordinary revelation but from the marks peculiar to God’s children and from God’s completely reliable promises. So especially the apostle Paul: Nothing in all creation can separate us from the love of God that is in Christ Jesus our Lord (Rom. 8:39); and John: They who obey his commands remain in him and he in them. And this is how we know that he remains in us: by the Spirit he gave us (1 John 3:24).

Who teach that the teaching of the assurance of perseverance and of salvation is by its very nature and character an opiate of the flesh and is harmful to godliness, good morals, prayer, and other holy exercises, but that, on the contrary, to have doubt about this is praiseworthy.

For these people show that they do not know the effective operation of God’s grace and the work of the indwelling Holy Spirit, and they contradict the apostle John, who asserts the opposite in plain words: Dear friends, now we are children of God, but what we will be has not yet been made known. But we know that when he is made known, we shall be like him, for we shall see him as he is. Everyone who has this hope in him purifies himself, just as he is pure (1 John 3:2-3). Moreover, they are refuted by the examples of the saints in both the Old and the New Testament, who though assured of their perseverance and salvation yet were constant in prayer and other exercises of godliness.

Who teach that the faith of those who believe only temporarily does not differ from justifying and saving faith except in duration alone.

For Christ himself in Matthew 13:20ff. and Luke 8:13ff. clearly defines these further differences between temporary and true believers: he says that the former receive the seed on rocky ground, and the latter receive it in good ground, or a good heart; the former have no root, and the latter are firmly rooted; the former have no fruit, and the latter produce fruit in varying measure, with steadfastness, or perseverance.

Who teach that it is not absurd that a person, after losing his former regeneration, should once again, indeed quite often, be reborn.

For by this teaching they deny the imperishable nature of God’s seed by which we are born again, contrary to the testimony of the apostle Peter: Born again, not of perishable seed, but of imperishable (1 Pet. 1:23).

Who teach that Christ nowhere prayed for an unfailing perseverance of believers in faith.

For they contradict Christ himself when he says: I have prayed for you, Peter, that your faith may not fail (Luke 22:32); and John the gospel writer when he testifies in John 17 that it was not only for the apostles, but also for all those who were to believe by their message that Christ prayed: Holy Father, preserve them in your name (v. 11); and My prayer is not that you take them out of the world, but that you preserve them from the evil one (v. 15).

And so this is the clear, simple, and straightforward explanation of the orthodox teaching on the five articles in dispute in the Netherlands, as well as the rejection of the errors by which the Dutch churches have for some time been disturbed. This explanation and rejection the Synod declares to be derived from God’s Word and in agreement with the confessions of the Reformed churches. Hence it clearly appears that those of whom one could hardly expect it have shown no truth, equity, and charity at all in wishing to make the public believe:

–that the teaching of the Reformed churches on predestination and on the points associated with it by its very nature and tendency draws the minds of people away from all godliness and religion, is an opiate of the flesh and the devil, and is a stronghold of Satan where he lies in wait for all people, wounds most of them, and fatally pierces many of them with the arrows of both despair and self-assurance;

–that this teaching makes God the author of sin, unjust, a tyrant, and a hypocrite; and is nothing but a refurbished Stoicism, Manicheism, Libertinism, and Mohammedanism;

–that this teaching makes people carnally self-assured, since it persuades them that nothing endangers the salvation of the chosen, no matter how they live, so that they may commit the most outrageous crimes with self-assurance; and that on the other hand nothing is of use to the reprobate for salvation even if they have truly performed all the works of the saints;

–that this teaching means that God predestined and created, by the bare and unqualified choice of his will, without the least regard or consideration of any sin, the greatest part of the world to eternal condemnation; that in the same manner in which election is the source and cause of faith and good works, reprobation is the cause of unbelief and ungodliness; that many infant children of believers are snatched in their innocence from their mothers’ breasts and cruelly cast into hell so that neither the blood of Christ nor their baptism nor the prayers of the church at their baptism can be of any use to them; and very many other slanderous accusations of this kind which the Reformed churches not only disavow but even denounce with their whole heart.

Therefore this Synod of Dordt in the name of the Lord pleads with all who devoutly call on the name of our Savior Jesus Christ to form their judgment about the faith of the Reformed churches, not on the basis of false accusations gathered from here or there, or even on the basis of the personal statements of a number of ancient and modern authorities–statements which are also often either quoted out of context or misquoted and twisted to convey a different meaning–but on the basis of the churches’ own official confessions and of the present explanation of the orthodox teaching which has been endorsed by the unanimous consent of the members of the whole Synod, one and all.

Moreover, the Synod earnestly warns the false accusers themselves to consider how heavy a judgment of God awaits those who give false testimony against so many churches and their confessions, trouble the consciences of the weak, and seek to prejudice the minds of many against the fellowship of true believers.

Finally, this Synod urges all fellow ministers in the gospel of Christ to deal with this teaching in a godly and reverent manner, in the academic institutions as well as in the churches; to do so, both in their speaking and writing, with a view to the glory of God’s name, holiness of life, and the comfort of anxious souls; to think and also speak with Scripture according to the analogy of faith; and, finally, to refrain from all those ways of speaking which go beyond the bounds set for us by the genuine sense of the Holy Scriptures and which could give impertinent sophists a just occasion to scoff at the teaching of the Reformed churches or even to bring false accusations against it.

May God’s Son Jesus Christ, who sits at the right hand of God and gives gifts to men, sanctify us in the truth, lead to the truth those who err, silence the mouths of those who lay false accusations against sound teaching, and equip faithful ministers of his Word with a spirit of wisdom and discretion, that all they say may be to the glory of God and the building up of their hearers. Amen

—————————————————————————

The Decision of the Synod of Dordt on the Five Main Points of Doctrine in Dispute in the Netherlands is popularly known as the Canons of Dordt. It consists of statements of doctrine adopted by the great Synod of Dordt which met in the city of Dordrecht in 1618-19. Although this was a national synod of the Reformed churches of the Netherlands, it had an international character, since it was composed not only of Dutch delegates but also of twenty-six delegates from eight foreign countries.

The Synod of Dordt was held in order to settle a serious controversy in the Dutch churches initiated by the rise of Arminianism. Jacob Arminius, a theological professor at Leiden University, questioned the teaching of Calvin and his followers on a number of important points. After Arminius’s death, his own followers presented their views on five of these points in the Remonstrance of 1610. In this document or in later more explicit writings, the Arminians taught election based on foreseen faith, universal atonement, partial depravity, resistible grace, and the possibility of a lapse from grace. In the Canons the Synod of Dordt rejected these views and set forth the Reformed doctrine on these points, namely, unconditional election, limited atonement, total depravity, irresistible grace, and the perseverance of saints.

The Canons have a special character because of their original purpose as a judicial decision on the doctrinal points in dispute during the Arminian controversy. The original preface called them a "judgment, in which both the true view, agreeing with God’s Word, concerning the aforesaid five points of doctrine is explained, and the false view, disagreeing with God’s Word, is rejected." The Canons also have a limited character in that they do not cover the whole range of doctrine, but focus on the five points of doctrine in dispute.

Each of the main points consists of a positive and a negative part, the former being an exposition of the Reformed doctrine on the subject, the latter a repudiation of the corresponding errors. Each of the errors being rejected is shown in bold type. Although in form there are only four points, we speak properly of five points, because the Canons were structured to correspond to the five articles of the 1610 Remonstrance. Main Points 3 and 4 were combined into one, always designated as Main Point III/IV.

This translation of the Canons, based on the only extant Latin manuscript among those signed at the Synod of Dordt, was adopted by the 1986 Synod of the Christian Reformed Church. The biblical quotations are translations from the original Latin and so do not always correspond to current versions. Though not in the original text, subheadings have been added to the positive articles and to the conclusion in order to facilitate study of the Canons.