Westminster Mărturisirea de Credinţă

Mărturisirea de Credinţă de la Westminster a Adunării a fost aprobat de către Adunarea Generală a Bisericii din Scotia pe 27 august 1647, şi (împreună cu mai mari şi scurte Catechisms) a servit drept una dintre cele doctrinare standarde, subordonate la Cuvântul lui Dumnezeu , Pentru Prezbiterian biserici timp de atunci.

Scriptura dovezi pentru fiecare capitol link-ul de la o nota de subsol de pagină unică pentru fiecare capitol. Făcând clic pe nota de subsol se va duce pe respectiva nota de subsol pentru că capitol.

Capitolul I. ale Sfintei Scripturi
Capitolul II. Al lui Dumnezeu, şi din Sfânta Treime
Capitolul III. Of God's Eternal Decretul
Capitolul IV. De creaţie
Capitolul V. Din Providence
Capitolul VI. Of the Fall of Man, de păcat, şi de pedeapsa aceasta
Capitolul VII. Pactul lui Dumnezeu cu Man
Capitolul VIII. Mediatorul a lui Hristos
Capitolul IX. Liberei Va
Capitolul X. Din Effectual Calling
Capitolul XI. Of Page
Capitolul XII. Adoptării
Capitolul al XIII-lea. Dintre Sanctification
Capitolul al XIV-lea. Credinta de a salva
Capitolul XV. Unto de pocăinţă Life
Capitolul XVI-lea. Lucrări de bună
Capitolul XVII. Of The Perseverenţa a Sfintilor
Capitolul al XVIII-lea. De asigurare de Grace şi Mântuirea
Capitolul XIX. Din Legea lui Dumnezeu
Capitolul XX. Crestin Liberty, de conştiinţă şi de Liberty
Capitolul XXI. Religioase, cult şi Sabatul zi
Capitolul XXII. Legale de notar şi Jurământ
Capitolul XXIII. Dintre cele civile magistrat
Capitolul XXIV. Căsătoriei şi Divorţul
Capitolul XXV. A bisericii
Capitolul XXVI. Din cele de comuniune Sfintilor
Capitolul XXVII. Dintre Sacraments
Capitolul XXVIII. Botezului
Capitolul XXIX. Dintre Cina Domnului
Capitolul XXX. Bisericii Din lipsă
Capitolul XXXI. Dintre Synods şi Consiliile
Capitolul XXXII. De stat Man După moarte şi de învierea morţilor
Capitolul XXXIII. Din ultimele Hotărârea

Capitolul I
Din Sfânta Scriptura

I. Deşi în funcţie de natura, precum şi operele de creaţie şi Providence, până în prezent, face manifest bunătatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, ca să plece unexcusable bărbaţi; ¹ acestea nu sunt încă suficiente pentru a da că cunoştinţa lui Dumnezeu, şi de Sa va, care este necesar unto mântuirii. ² Prin urmare, el placerea de Domnul, la sundry ori, în diverse modalităţi, pentru a dezvalui Însuşi, şi să declare că Lui va unto Biserica Sa, ³ şi după aceea o mai bună pentru conservarea şi propagare a adevărul, precum şi pentru stabilirea şi asiguraţi-vă că mai mult de confort al Bisericii împotriva corupţiei din carne, precum şi malice de Satana şi de lume, să se angajeze în întregime acelaşi unto scris; ^4, care face ca Sfânta Scriptură să fie cele mai necesare; ⁵ aceste moduri de fosta lui Dumnezeu sa va dezvaluiti unto Lui de oameni fiind acum a încetat. ⁶

II. Sub numele Sfintei Scripturi, sau Cuvantul lui Dumnezeu scris, sunt acum incluse toate cărţile din Vechiul şi Noul Testament, care sunt aceste:

Din Vechiul Testament:

Din Noul Testament:

Toate care sunt date de inspiratie a lui Dumnezeu de a fi a statului de credinţă şi viaţa. ⁷

III. Cărţile de comun numit Apocrypha, nu sunt de inspiraţie divină, nu sunt parte din canon a Scripture, şi, prin urmare, nu sunt de autoritate în Biserica lui Dumnezeu, nici orice alt fel de a fi aprobate, sau de utilizare a făcut, decât alte scrieri umane . ⁸

IV. Autoritatea Sfintei Scripturi, pentru care ar trebui să fie crezut, şi a ascultat, nu se bazează pe mărturia de orice om, sau Biserica, dar în întregime asupra lui Dumnezeu (care este adevărul în sine) al autorului acestora: şi, prin urmare, este de a fi primit-o, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. ⁹

V. S-ar putea să fi mutate şi induse prin mărturia Bisericii de la o înaltă şi reverent stima ale Sfintei Scripturi. ¹⁰ şi a heavenliness subiectului în cauză, eficacitate ale doctrinei, maiestatea de stil, acordul de toate părţi, domeniul de aplicare a întregului (care este, pentru a da tuturor slava lui Dumnezeu), el face o descoperire completă a singurul mod de a mântuirii omului, de multe alte incomparabil excellencies, şi întreaga perfecţiune, sunt argumentele prin care acesta nu reiese foarte dovadă în sine, pentru a fi Cuvantul lui Dumnezeu: fără a aduce atingere încă, întreaga noastră convingere şi de asigurare a infallible adevărul şi autoritatea divină, este de la locul de muncă de perfecţionare activă a Duhului Sfânt care poartă de martor şi cu cuvântul în inimile noastre. ¹¹

VI. Intreaga consilier al lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile necesare pentru propria sa glorie, căci mântuirea, credinţă şi de viaţă, este stabilit în mod expres, fie în Scriptură, sau de bun şi este necesar consecinţă pot fi deduse din Scriptura: unto care în orice moment, nimic nu este pentru a fi adăugate, dacă prin noi revelatii de a Duhului, sau de tradiţii de bărbaţi. ¹² Cu toate acestea, noi recunoaştem de perfecţionare activă iluminarea Duhului lui Dumnezeu de a fi necesare pentru salvarea de înţelegere a unor astfel de lucruri aşa cum sunt revelate în Cuvântul: ¹³ şi că există unele circumstanţe cu privire la închinare lui Dumnezeu, si de guvern al Bisericii, acţiuni comune pentru a omului şi societăţilor, care urmează să fie comandate prin lumina naturii, si Christian prudenţă, în conformitate cu regulile generale din Word, care sunt întotdeauna care trebuie respectate. ¹⁴

VII. Toate lucrurile din Scriptură nu sunt la fel de câmpie, în sine, la fel, nici clar unto all: ¹⁵ încă acele lucruri care sunt necesare pentru a fi cunoscut, crede că, şi de observat pentru mântuirea propounded sunt atât de clar, deschis şi în unele Scriptura sau locul de altă parte, că nu numai de invatat, dar unlearned, într-o datorită utilizării ordinare mijloace, poate atinge un nivel suficient unto înţelegere a acestora. ¹⁶

VIII. Vechiul Testament în ebraică (care a fost nativi de limba a poporului lui Dumnezeu de vechi), şi Noul Testament în limba greacă (care, în momentul în scris a acesteia, a fost cel mai cunoscut în general, pentru a popoarelor), fiind inspirat imediat de Dumnezeu, şi, prin grija Lui pentru singular şi Providence, păstrate curate în toate varstele, sunt, prin urmare, authentical; ^17, astfel încât, în toate controverse de religie, Biserica este în final, pentru a le unto apel. ¹⁸ Dar, pentru că aceşti nu sunt materne originale cunoscută de toţi oamenii lui Dumnezeu, care au dreptul de unto, şi interesul în Scripturi, şi se porunceşte, în frica lui Dumnezeu, pentru a le citi şi de căutare, ^19, prin urmare, acestea urmează să fie traduse în limba de vulgar de fiecare naţiune unto care acestea provin, ²⁰ că, Cuvântul lui Dumnezeu în toate plentifully locuinţă, acestea pot cult El, într-un mod acceptabil; ²¹ şi, prin răbdarea şi confortul Scripturi, mai au nădejde. ²²

IX. The infallible regulă de interpretare a Scripturii este Scriptura însăşi: şi, prin urmare, atunci când există o întrebare despre adevăratul sens şi completă a oricărei Scriptura (care nu este variate, dar unul), trebuie să fie căutat şi alte locuri cunoscute de către vorbitori de mai clar. ²³

X. Supreme de judecator, prin care toate controverse de religie, sunt stabilite, precum şi toate consiliile de decrete, avize de scriitori vechi, doctrinele de bărbaţi, şi private, bauturi alcoolice, trebuie să fie examinate şi, în al cărui teză suntem la odihnă, poate dar mai fi alte Duhul Sfânt care vorbeşte în Scriptură. ²⁴

Capitolul II
Al lui Dumnezeu, şi din Sfânta Treime

I. Nu este doar un dar, ¹ de viaţă, şi Dumnezeu adevărat, ² care este infinit şi în curs de perfectiune, ^{3 A} mai pur spirit, ⁴ invizibil, ^5, fără corp, piese, ⁶ sau pasiuni; ⁷ invariabile, ⁸ imensa, ⁹ veşnică, ¹⁰ de neînţeles, ¹¹ toþi, ¹² mai înţelept, ¹³ cele mai sfinte, ¹⁴ mai liberă, ¹⁵ mai absolută; ¹⁶ lucrătoare de toate lucrurile în funcţie de avocat al propriei sale invariabile şi, cel mai drepţi vor, ¹⁷ pentru propria sa glorie; ¹⁸ cele mai iubitor , ¹⁹ gracious, milostiv, de durată, suferinţă, abundente în bunătatea şi adevărul, iartă faradelegea, transgresiunii, şi păcatul; ²⁰ de rewarder dintre ei că-L caută cu sârguinţă; ²¹ şi withal, cea mai mare parte doar, şi groaznică în hotărârile sale, ²² hating toate păcat, ²³ şi care nu va de mijloace de clar vinovat. ²⁴

II. Dumnezeu are toate viata, ²⁵ glorie, ²⁶ bunătatea, ²⁷ blessedness, ²⁸ şi, în al Însuşi; şi este singur în Însuşi şi unto all-suficiente, nu permanente în orice nevoie de creaturi pe care le-a făcut, ²⁹ şi nici nu rezultă nici o glorie de la ei , ^30, dar se manifestă doar în propria sa glorie, de, unto, şi asupra lor. El este singura fântână din toate fiind, din care, prin cine, şi la care sunt toate lucrurile; ³¹ şi are cele mai multe suveran dominion peste ele, de a face cu ei, pentru ei, sau la fel de Însuşi le place. ³² în vederea toate lucrurile sunt deschise şi manifeste, ³³ Lui cunoaştere este infinit, infallible, şi independente cu privire la creatura, ^34, astfel încât nimic nu este la El subordonate, sau nesigură. ³⁵ El este cel mai sfânt în toate counsels Lui, în toate lucrarile Lui, şi în toate comenzile lui. ^{36 până} la El, este datorată de la îngeri şi bărbaţi, precum şi orice alte creatura, un fel de cult, de serviciu, sau ascultarea El are placerea de a le impune. ³⁷

III. În unitatea de Godhead există trei persoane, una de substanţă, putere, şi eternitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu Sfânt Ghost: ³⁸ Tatăl este de nici una, nici begotten, nici procesul-; Fiul este eternally begotten de Tatăl; ³⁹ Sfintei Ghost eternally procesul de la Tatăl şi pe Fiul. ⁴⁰

Capitolul III
Lui Dumnezeu veşnică Decretul

I. Dumnezeu din toată eternitatea, avut, de cele mai înţelept şi sfânt juridica a sa va fi, liber, şi unchangeable ordain un fel de a veni să treacă; ¹ încă acest lucru, astfel ca nici Dumnezeu este autorul păcatului, ² şi nici nu este de violenţă oferite pentru a va creaturi; şi nici nu are libertatea de control sau de două cauze luate imediat, ci, mai degrabă stabilite. ³

II. Deşi Dumnezeu stie ce poate sau poate proveni de a trece la toate presupune condiţii; ⁺⁴ El nu are încă nimic pentru că El a decretat prevedeau ca pe viitor, sau ca cel care va veni să treacă la o astfel de condiţii. ⁵

III. Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea de slava Lui, o parte, bărbaţi şi îngerii ⁶ sunt predestinated unto everlasting viaţă; foreordained şi alţii pentru a everlasting moarte. ⁷

IV. Aceste îngerii şi bărbaţi, astfel predestinated, şi foreordained, sunt special proiectate şi unchangeably, şi numărul acestora astfel încât anumite şi precise, ca nu poate fi crescut sau diminuat. ⁸

V. cele ale omenirii care sunt predestinated unto viata, Dumnezeu, înainte de fundaţie din lume a fost stabilit, potrivit lui veşnică şi invariabile scop, şi de secrete bine juridica si placerea de a va Lui, a ales, în Hristos, slava unto everlasting , ⁹ din simplul lui liber graţie şi iubire, fără nici previziunile de credinţă, sau bune lucrari, perseverenta sau în oricare din ele, sau orice alt lucru din creatură, în condiţii, sau de cauze se deplasează El thereunto; ¹⁰ şi la toate laud Lui slavă, har. ¹¹

VI. Aşa cum Dumnezeu a desemnat alege unto de glorie, astfel încât El are, de veşnică şi, cel mai liber scopul de a va Lui, foreordained toate mijloacele thereunto. Wherefore, ele care sunt aleşi, fiind căzuţi în Adam, sunt răscumpărat de către Hristos, ¹² sunt numite effectually unto credinţă în Hristos prin Duhul Lui care lucrează în cauza sezonului, sunt justificate, şi-a adoptat, sfinţiţi, ¹³ şi păstrate de către puterea Lui, prin credinţă, unto mântuirii. ¹⁴ Nici sunt orice alte răscumpărat de către Hristos, numit effectually, justificate, a adoptat, sfinţiţi, şi salvat, dar alege doar ^15.

VII. Restul omenirii, Dumnezeu a fost mulţumit, în funcţie de unsearchable juridica a sa va fi, prin care El a extinde sau withholds mila, ca El place, pentru slava Lui suverane putere asupra Lui creaturi, să treacă prin; şi de a le ordain pentru a dishonor wrath lor şi pentru păcat, pentru a apreciat Lui glorios justiţie. ¹⁶

VIII. Doctrina de acest nivel ridicat de mister predestination este de a fi manipulate cu grijă şi prudenţă, ¹⁷ bărbaţi care, va participa la revelat al lui Dumnezeu în Cuvântul Său, ascultarea şi obţinerii thereunto, poate, de la certitudine a effectual vocaţiei lor, să fie asigurată de eterna lor electorale. ¹⁸ Deci se acordă această doctrină chestiune de prestigiu, reverence, şi admiraţia lui Dumnezeu; ¹⁹ şi de umilinţă, verificare, abundente şi consolare la toate sincer că ascultă de Evanghelie. ²⁰

Capitolul IV
De creaţie

I. Este mulţumit lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfânt Ghost, ¹ pentru manifestarea de slava Lui veşnică putere, înţelepciune, şi bunătatea, ² la inceput, pentru a crea, sau de a face nimic, lumea, şi toate lucrurile indiferent dacă acestea vizibile sau invizibile, în spaţiul de şase zile; şi toate foarte bine. ³

II. După ce Dumnezeu a facut toate celelalte creaturi, El a creat omul, de sex masculin şi de sex feminin, ⁴ rezonabile şi cu sufletul nemuritor, ⁵ endued cu cunoştinţe, dreptate, sfinţenie şi adevărat, după propria sa imagine, ^6, având drept al lui Dumnezeu scrisă în inimile lor, ⁷ şi puterea de a le îndeplini; ⁸ şi încă cu o posibilitatea de a transgressing, fiind lăsate la propria lor libertate de va, care a fost supusă unto schimbare. ⁹ În afară de aceasta lege scrisă în inimile lor, au primit o comandă, să nu mâncaţi din pomul cunoaşterii de bine şi rău; ^10, care au păstrat în acelaşi timp, ele au fost fericiţi în comuniune cu Dumnezeu, şi a avut dominion peste creaturi. ¹¹

Capitolul V
Dintre Providence

I. marelui Dumnezeu Creator al tuturor lucrurilor şi nu susţine, ¹ directe, dispune, şi guverneze toate creaturile, de actiuni, iar lucrurile, ² de la cea mai mare chiar şi pentru puţin, ³ de către Cea mai înţelept şi sfânt, Providence, ^4, conform lui infallible foreknowledge, ⁵ şi libera şi invariabile juridica a sa va fi, ⁶ la mulţumiţi de slava Lui înţelepciunea, puterea, dreptatea, bunătatea, mila. ⁷

II. Deşi, în raport cu foreknowledge şi decretul lui Dumnezeu, prima cauza, toate lucrurile vin să treacă immutably, şi infallibly; ⁸ încă, de către acelaşi Providence, El le-a ordinelor să cadă, în funcţie de natura a două cauze, fie neapărat, liber, sau contingently ^9.

III. Dumnezeu, sa obişnuit în Providence, face uz de mijloace, ¹⁰ încă este liber să funcţioneze fără, ¹¹ de mai sus, ^12, şi împotriva lor, ¹³ la postul său de placere.

IV. Toþi de putere, unsearchable înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu infinit, până în prezent, se manifestă în Providence Lui, că ea se extinde în sine, chiar la prima toamna, şi toate celelalte păcate de îngeri şi bărbaţi; ¹⁴ şi că nu de către un volum de permisiune, ^15, dar cum ar fi sa alaturat cu el un înţelept şi cel mai puternic liant, ¹⁶ şi în alt mod de a face comanda, si de a le reglementează, într-o dispensă variate, la propria sa se incheie cel sfânt; ¹⁷ încă acest lucru, deoarece la aceasta sinfulness obţinute numai de la creatura, şi nu de la Dumnezeu, care, fiind cel mai sfânt şi neprihănit, nici nu este şi nici nu poate fi autorul sau aprobator din păcate. ¹⁸

V. Cea mai înţelept, drepţi, şi gracious Dumnezeu nu oftentimes concediu, pentru un sezon, copiii la propria sa variate tentatiile, iar corupţia din propria lor inimă, pentru a le chastise pentru păcatele lor, fostul, sau pentru a le descoperi unto ascunse forta a corupţiei şi deceitfulness din inimile lor, că acestea pot fi umiliţi; ¹⁹ şi, pentru a le ridica la o mai strânsă şi constantă a dependenţei lor de sprijin, la Însuşi, şi de a le face mai multe watchful împotriva tuturor viitoare ocazii de păcat, şi pentru alte sundry la fel şi se termină cel sfânt. ²⁰

VI. Ca şi pentru cei răi şi ungodly bărbaţi pe care Dumnezeu, ca un drept judecător, pentru fosta păcatele, nu-orb, şi Harden, ^21-le de la El nu numai withholds Lui graţie în care acestea ar putea să fi fost luminat în înţelegerile lor, şi forjat, la în inimile lor; ^22, dar, uneori, de asemenea, retrage de cadouri pe care le-au avut, ²³ şi le expune la astfel de obiecte face ca momentul lor de corupţie de păcat; ²⁴ şi, withal, dă-le peste propria lor lusts, tentatiile din lume, şi puterea Satanei , ²⁵ în care este vorba de a trece pe care le Harden ele însele, chiar şi în cadrul acestor mijloace pe care Dumnezeu foloseşte pentru softening de alţii. ²⁶

VII. Ca Providence lui Dumnezeu face, în general, pentru a ajunge la toate creaturile; astfel încât, după ce un mod special de cele mai multe, el are grijă de Biserica Sa, şi toate lucrurile pentru a dispune de bun în acest sens. ²⁷

Capitolul VI
Of the Fall of Man, de păcat, şi aceasta pedeapsa

I. Primul nostru parinti, fiind sedusi de subtlety si tentatiile de Satana, a păcătuit, în mâncând fructul interzis. ¹ Prezenta lor păcat, Dumnezeu a fost mulţumit, potrivit lui înţelept şi sfânt, avocat, pentru a permite, având scopul de a purposed el pentru a Propria sa glorie. ²

II. Prin acest păcat au scăzut de la neprihănirea lor iniţială şi comuniune cu Dumnezeu, ³ şi a devenit atât de morţi în păcat, ⁴ şi în întregime defiled în toate părţile şi facultăţile de suflet şi corp. ⁵

III. Acestea fiind rădăcină al omenirii, de vina de acest păcat a fost imputate, ⁶ şi moarte în acelaşi păcat, şi corupt natura, transmise lor de toate posteritatii descrescătoare de la ei de generaţie ordinare. ⁷

IV. Din această originală a corupţiei, prin care noi suntem pe deplin indisposed, handicap, şi a făcut opus la toate bune, ⁸ şi înclinate în totalitate la toate rele, ⁹ proceda face toate reale transgressions. ¹⁰

V. Această corupţie ale naturii, in aceasta viata, nu rămân în cele care sunt regenerate; ¹¹ şi cu toate că trebuie, prin Hristos, pardoned, şi mortified; încă atât în sine, şi toate propunerile acestora, sunt cu adevărat şi corect păcatul ^12.

VI. Fiecare păcat, ambele în original şi reală, fiind o transgresare a drepţi lege a lui Dumnezeu, şi contrar thereunto, ¹³ funcţionează în propria sa natura, pun vina pe păcătosul, ¹⁴ prin care el este obligat peste wrath de la Dumnezeu, ¹⁵ şi blestem de lege, ¹⁶ şi aşa să facă moarte, ^17, cu toate miseries spirituale, ¹⁸ temporala, ¹⁹ şi veşnică. ²⁰

Capitolul VII
Lui Dumnezeu cu Pactul Man

I. Distanţa între Dumnezeu şi creatura este mergeţi mare, care, deşi rezonabil creaturi face datori unto ascultarea de El ca fiind Creatorul lor, dar ele nu va putea niciodată să fi orice fruition de El, ca şi recompensa lor blessedness, dar de unele voluntare pe condescension lui Dumnezeu parte, pe care le-a fost placerea de a-şi exprima în mod Legământ. ¹

II. Primul care-a făcut cu omul a fost un Legământ de executare a lucrărilor, ² wherein viaţă a fost promis la Adam; şi în el pentru a posteritatii sale, ^3, la starea de perfectă şi ascultarea personală. ⁴

III. Man, prin căderea lui, care a efectuat el însuşi în incapacitate de viata prin care Legământ, Domnul, a fost placerea de a face un al doilea, ⁵ frecvent numit Legământ de graţie; wherein El oferă liber unto păcătoşi viaţa şi mântuirea prin Isus Hristos; dintre ele care necesită credinţă în El, că ele pot fi salvate, ⁶ şi promiţătoare unto de a oferi tuturor celor care sunt ordained unto viaţa veşnică Lui Duhul Sfânt, pentru a le face dispus, şi în măsură să cred. ⁷

IV. Acest Legământ de graţie este frecvent enunţate în Scriptură de numele unui Testament, în referire la moartea lui Isus Hristos a Testator, precum şi la everlasting mostenire, cu toate lucrurile care îi aparţin, acesta bequeathed. ⁸

V. Acest Legământ a fost administrat în mod diferit în timp, de drept, şi în momentul de Evanghelie: ⁹ în conformitate cu legea a fost administrat de promisiuni, profeţii, sacrificii, circumcision, Pascale de miel, şi în alte tipuri şi de a emite ordonante de de oameni a evreilor, toate foresignifying Hristos, să vină; ^10, care au fost, pentru acel timp, suficient şi eficient, prin modul de funcţionare a Duhului, pentru a instrui şi de a construi alege în credinţa în Mesia promis, ¹¹ de către cine au avut completă Ştergerea păcatelor şi mântuirea veşnică; şi se numeşte Vechiul Testament ^12.

VI. În conformitate cu Evanghelia, atunci când Hristos, de substanţă, ¹³ a fost expus, ordonanţele de urgenţă în care acest Legământ este dispensed sunt de predicare a Cuvantului, si de administrare a sacraments Botezului şi Cina Domnului: ^14, care, deşi mai puţine în număr, şi administrate cu mai multe simplitate, şi mai puţin dus glorie, dar, în ele, este de departe a avut loc în mai multe plinătatea, dovada, spirituale şi de eficacitate, ¹⁵ la toate naţiunile, cât şi de evrei Gentiles; ¹⁶ şi se numeşte Noul Testament. ¹⁷ Nu sunt, prin urmare, două pactele de graţie, care diferă în substanţă, dar unul şi acelaşi, sub diferite dispensele. ¹⁸

Capitolul VIII
A lui Hristos mediatorul

I. Este mulţumit lui Dumnezeu, Lui veşnică scop, de a alege şi de ordain Domnul Isus, Fiul lui doar begotten, pentru a fi Mijlocitor între Dumnezeu şi om, ¹ la Profet, ² Preot, ³ şi regele, ⁴ cap şi Mântuitor al Biserica Sa, ⁵ de mostenitor al tuturor lucrurilor, ⁶ şi judecătorului din lume: ⁷ unto care a făcut din toate oferi o eternitate de oameni, pentru a fi Lui sămânţă, ^8, şi prin El, pentru a fi răscumpărate în timp, denumit,,, justificate, sfinţiţi, glorified şi ^9.

II. Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană din Sfânta Treime, fiind foarte veşnică şi Dumnezeu, de o substanţă şi egal cu Tatăl, avut, atunci când plinătatea timp a fost venit, ia la El, căci natura, ^10, cu toate esenţiale proprietăţi, şi infirmities comune, dar fără păcat; ¹¹ fiind conceput de putere ale Sfintei Ghost, în womb a Maicii Domnului, de-o substanţă. ¹² Deci, că două întreg, perfect, şi distincte de natures, Godhead şi manhood, inseparably s-au reunit într-o singură persoană, fără conversie, compoziţia, sau confuzie. ¹³ care persoana este foarte Dumnezeu, şi foarte om, încă o Hristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om. ¹⁴

III. Domnul Isus, în naturii umane, astfel, sa unit pentru a divină, a fost sfinţit, şi anointed cu Duhul Sfânt, mai sus de măsură, ¹⁵ având în El, toate comorile de înţelepciune şi de cunoaştere; ¹⁶ din cărora le-a mulţumit Tatălui că toţi ar trebui să plinătatea locui; ¹⁷ până la sfârşit, că, fiind sfânt, inofensiv, undefiled, si plin de har şi de adevăr, ¹⁸ el ar putea fi furnizată de a executa cu rigurozitate a biroului de mediator şi Surety. ¹⁹ Care birou El a luat nu unto Însuşi, dar a fost thereunto numit de tatal sau, ²⁰ care pune toate puterea şi hotărârea lui în parte, şi El a dat poruncă să se execute la fel. ²¹

IV. Acest birou Domnul Isus a făcut cele mai multe se angajează benevol; ^22, care ar putea, că a de descărcare de gestiune, El a fost făcută în conformitate cu legislaţia, ²³ şi îndeplini perfect făcut-o; ²⁴ suferit cel mai grievous torments imediat în sufletul lui, ²⁵ şi cele mai dureroase suferinţelor Lui în organism; ²⁶ a fost răstignit, şi a murit, ²⁷ a fost îngropat, şi a rămas în conformitate cu putere de moarte, încă nu au văzut corupţie. ^{28 privind} a treia zi, El a trezit din morţi, ^29, cu acelaşi organism în care El a suferit, ^30, cu care, de asemenea, el a ascended în ceruri, şi acolo sits la dreptul de mână de Tatăl Său, ³¹ de luare intermedierea, ³² şi se întoarce, de a judeca, bărbaţi şi îngerii, la sfarsitul lumii. ³³

V. Domnul Isus, prin ascultarea Lui perfectă, şi de sacrificiu de sine, prin care El a Duhului veşnică, după ce a oferit până unto Dumnezeu, şi-a îndeplinit pe deplin de justiţie de Tatăl Său; ³⁴ şi cumpărat, nu numai de reconciliere, ci o moştenire everlasting în Împărăţia cerurilor, pentru cei cărora le-a dat Tatăl unto El. ³⁵

VI. Deşi activitatea de rambursare de fapt nu a fost forjat de către Hristos, pana la urma sa incarnation, încă de virtutea, eficacitatea, beneficiile şi la aceasta au fost comunicate unto a alege, în toate varstele succesiv de la începutul lumii, şi în cele de promisiuni, tipuri, şi sacrificii, wherein El a fost arătat, şi pentru a fi signified a seminţelor de femeie de care ar trebui să serpent's Bruise de cap; şi Lamb slain de la începutul lumii; fiind ieri şi astăzi acelaşi, şi pentru totdeauna. ³⁶

VII. Hristos, în activitatea de mediere, atât în conformitate cu actele natures, de natura a face ca fiecare care este buna la sine; ³⁷ dar, din motive de unitatea de persoana, care este buna la o natura este uneori atribuită în Scriptură exprimate de către persoana de altă natură ^38.

VIII. Pentru a tuturor celor pentru care Hristos a cumpărat achitare, cu siguranţă, El nu se aplică şi effectually şi să comunice la fel; ³⁹ intermedierea de efectuare a acestora, ⁴⁰ şi dezvăluie unto lor, în şi prin cuvântul, misterele mântuirii; ⁴¹ effectually persuading acestora de către Lui Duhului, pentru a crede şi ascultă, şi care reglementează inimile lor prin Cuvântul Său şi Duhul; ⁴² depăşirea tuturor inamicilor lor de toþi Lui înţelepciune şi putere, în asemenea mod, şi puncte de vedere, ca sunt cele mai Consoană Sa minunat şi unsearchable dispensă. ⁴³

Capitolul IX
Va fi de liberă

I. Dumnezeu va de-a endued de om cu care natural de libertate, că nu este nici fortata, nici, de orice natura de necesitate absolută, determinată bună, sau rea. ¹

II. Man, in stare de nevinovatie, a avut libertate, şi puterea de a va face ca şi la care a fost bun şi bine plăcută lui Dumnezeu; ^2-a, dar încă, mutably, astfel încât el ar putea scădea de la ea. ³

III. Man, prin toamna lui intr-o stare de păcat, şi-a pierdut în totalitate capacitatea de a va spirituale la orice bun care însoţesc mântuirea: ^4, astfel încât, un om natural, fiind total averse de la faptul că buna, ⁵ şi morţi în păcat, ⁶ se nu poate, prin propria sa forţă, să se transforme el însuşi, sau să se pregătească thereunto. ⁷

IV. Când Dumnezeu converteşte un păcătos, şi-l traduce în stare de har, El îi eliberează de la bondage sale naturale, în conformitate cu păcatul; ⁸ şi, prin harul Său singur, îi permite de a va liber şi de a face asta, care spiritual este bun; ⁹ încă acest lucru, ca şi din motive de corupţie rămase sale, el nu este perfect, sau doar, că va care este bun, dar nu de asemenea, că va care este rău. ¹⁰

V. va de omul care se face perfect immutably şi libertatea de a face bine singur în starea de glorie doar. ¹¹

Capitolul X
Dintre Effectual Calling

I. Toate cele pe care Dumnezeu hath predestinated unto viaţă, precum şi cele doar, El este satisfăcut, în momentul numirii sale, de a face apel effectually, ¹ prin Cuvântul Său şi Duhul, ² din faptul că starea de păcat şi de moarte, în care sunt de natura şi de graţie pentru a mântuirii, prin Isus Hristos, ³ enlightening mintea lor spiritual şi savingly de a înţelege lucrurile lui Dumnezeu, ⁴ având în afara lor inima de piatră, şi unto oferindu-le o inimă de carne; ⁵ reînnoire a dorinţelor lor, şi, prin Sale toþi putere, pentru a le determina care este bun, ⁶ şi effectually de desen le-a lui Isus Hristos: ⁷ încă acest lucru, deoarece ele provin de cele mai liber, fiind efectuate de către dispus sa har. ⁸

II. Effectual Acest apel al lui Dumnezeu este gratuit şi speciale de graţie în pace, nu de tot, la toate prevăzute la om, ⁹ care este total pasiv în aceasta, până când, fiind quickened şi reînnoită de Duhul Sfânt, ^10, prin urmare, el este activată pentru a răspunde la acest apel , Şi să adere la oferite de graţie şi transmise în el. ¹¹

III. Alegerea sugari, murind în fragedă vârstă, se regenerează, şi salvat de către Hristos, prin Duhul, ¹² de lucrări care, atunci când, şi unde, şi cum El place: ¹³ sunt toate atât de asemenea, alege alte persoane care sunt în incapacitate de a fi outwardly numit de către Ministerul din Word ^14.

IV. Alţii, nu ales, deşi ele pot fi numit de către Ministerul de Word, ¹⁵ şi poate avea unele operaţiuni comune de a Duhului, ¹⁶ au încă niciodată cu adevărat unto veni Hristos, şi, prin urmare, nu poate fi salvat: ¹⁷ poate mult mai puţin de bărbaţi, nu professing de religie creştină, să fie stocat în alt mod orice fel, fie ele niciodată atât de stăruinţă la interval viaţa lor în funcţie de lumina naturii, precum şi de faptul că legile pe care le facem religie profess. ¹⁸ şi pentru a menţine şi afirma că acestea pot, este foarte pernicious, şi de a fi detested. ¹⁹

Capitolul XI
Of Page

I. celor pe care Dumnezeu effectually solicită, de asemenea, el justifică liber; ¹ nu de către infusing dreptate în ele, dar pardoning de păcatele lor, şi de contabilitate şi acceptarea lor ca persoane drepţi; nu pentru orice lucru forjat în ele, sau de a le face, dar de dragul lui Hristos singur; imputing nici de credinţă în sine, actul de a crede, sau orice alte evanghelic ascultarea de ele, ca dreptatea lor; ci de imputing de ascultarea şi de satisfacţie a lui Hristos unto-le, ² pe care le primesc şi de odihnă pe El, şi neprihănirea Lui, prin credinţă; credinţă care nu au de sine, este darul lui Dumnezeu. ³

II. Credinţa, şi, astfel, beneficiază de repaus pe Hristos şi neprihănirea Lui, este singurul instrument de justificare: ⁴ încă nu este singur în persoana justificată, dar este însoţită vreodată cu toate celelalte graces de economisire, şi nu este mort credinţă, dar lucrarile de dragoste . ⁵

III. Hristos, prin ascultarea si moartea Lui, a făcut pe deplin de descărcare de gestiune a datoriei al tuturor celor care sunt astfel justificate, şi nu să facă o corectă, reală şi satisfacţia deplină a Tatălui Său justiţie în numele lor. ⁶ Dar, în cât mai mult, el a fost dat de Tatăl pentru a acestora; ⁷ şi ascultarea Lui şi satisfacţia lor acceptate în stead; ⁸ şi atât, liber, nu pentru orice lucru din ele; justificarea lor este libera doar de graţie; ⁹ că atât de exacte, justiţie, şi bogat de graţie Dumnezeu ar putea fi glorified in justificare de păcătoşi. ¹⁰

IV. Făcut Dumnezeu, din toate eternitate, decretul pentru a justifica toate alege, ¹¹ şi a făcut Hristos, în plinătatea de timp, mor pentru păcatele lor, şi naştere din nou, pentru justificarea lor: ^12, totuşi, acestea nu sunt justificate, până la Sfintele Duhul nu, în timp util, de fapt, Hristos unto le aplică. ¹³

V. Dumnezeu nu continue să ierte păcatele celor care sunt justificate; ¹⁴ şi, deşi acestea nu pot cădea de la sate de justificare, ¹⁵ dar ele pot, prin păcatele lor, intră sub incidenţa lui Dumnezeu fatherly displeasure, şi nu au lumina Lui countenance restaurate unto ele, până când nu sunt ele însele, smeriţi, mărturisesc păcatele lor, gratierea rog, şi-au reînnoit credinţă şi pocăinţă. ¹⁶

VI. De justificare a credincioşilor sub Vechiul Testament a fost, în toate aceste privinţe, una şi aceeaşi cu justificarea de credinciosi cu Noul Testament. ¹⁷

Capitolul XII
De adoptare

Toate cele care sunt justificate, vouchsafes Dumnezeu, în şi de pe singurul Lui Fiu, Isus Hristos, pentru a face partakers de graţie de adoptarea, ^1, prin care acestea sunt luate în numărul, şi se bucură de privilegiile şi libertăţile de copii ai lui Dumnezeu, ² Numele lui au pus asupra lor, ³ primi spiritul de adoptarea, ⁴ au acces la tronul de har, cu îndrăzneala, ⁵ sunt activate pentru a strigat, Abba, Tata, ⁶ sunt pitied, ⁷ protejat, ⁸ prevăzute, ⁹ şi chastened de El, ca printr-o Tatăl: ¹⁰ încă niciodată exprimate off, ^11, dar sigilate la ziua de rambursare; ¹² şi vor moşteni setările de promisiunile, ¹³ de everlasting ca moştenitorii mântuirii. ¹⁴

Capitolul al XIII-lea
Dintre Sanctification

I. Ei, care sunt numite effectually o dată, şi regenerate, cu o noua inima, şi un nou create în spiritul lor, sunt sfinţiţi în continuare, chiar şi personal, prin virtutea de moartea lui Hristos şi învierea, ¹ prin Cuvântul Său şi Duhul locuinţă în ele: ² de dominion de întregul corp al păcatului este distrus, ³ şi mai multe lusts la aceasta sunt mai multe şi mai slăbită şi mortified, ⁴ si au mai multe şi mai multe quickened şi consolidată în toate graces de economisire, la ⁵ la practica de a adevărată sfinţenie, fără de care omul nu se vedea pe Domnul. ⁶

II. Aceasta este tot parcursul sanctification, în întregul om; ⁷ Imperfect încă în această viaţă, există încă unele remnants respecta acordul de corupţie în fiecare parte; ⁸ whence apare o continuă şi incompatibil razboiul, carne lusting împotriva Duhului, şi Duhul împotriva trupului ^9.

III. În război, care, deşi restul de corupţie, pentru o perioadă de timp, mai mult predomină; ¹⁰ dar, prin furnizarea continuă a forţei de sanctifying Duhul lui Hristos, să regeneraţi parte nu depăşească; ¹¹ şi astfel, să crească în harul sfinţilor, ¹² perfectionare sfintenia în frica lui Dumnezeu. ¹³

CAPITOLUL XIV
Credinţa de a salva

I. graţie de credinţă, prin care alege să creadă că sunt activate la salvarea de sufletele lor, ¹ este opera Duhului lui Hristos în inimile lor, ² şi este normal forjat de către Ministerul de Word, ^3, prin care de asemenea , Precum şi de administrare a sacraments, şi de rugăciune, este crescut şi consolidate. ⁴

II.  By this faith, a Christian believes to be true whatsoever is revealed in the Word, for the authority of God Himself speaking therein; ⁵ and acts differently upon that which each particular passage thereof contains; yielding obedience to the commands, ⁶ trembling at the threatenings, ⁷ and embracing the promises of God for this life, and that which is to come. ⁸ But the principal acts of saving faith are accepting, receiving, and resting upon Christ alone for justification, sanctification, and eternal life, by virtue of the covenant of grace. ⁹

III.  This faith is different in degrees, weak or strong; ¹⁰ may be often and many ways assailed, and weakened, but gets the victory: ¹¹ growing up in many to the attainment of a full assurance, through Christ, ¹² who is both the author and finisher of our faith. ¹³

Chapter XV
Of Repentance unto Life

I.  Repentance unto life is an evangelical grace, ¹ the doctrine whereof is to be preached by every minister of the Gospel, as well as that of faith in Christ. ²

II.  By it, a sinner, out of the sight and sense not only of the danger, but also of the filthiness and odiousness of his sins, as contrary to the holy nature, and righteous law of God; and upon the apprehension of His mercy in Christ to such as are penitent, so grieves for, and hates his sins, as to turn from them all unto God, ³ purposing and endeavouring to walk with Him in all the ways of His commandments. ⁴

III.  Although repentance is not to be rested in, as any satisfaction for sin, or any cause of the pardon thereof, ⁵ which is the act of God’s free grace in Christ, ⁶ yet it is of such necessity to all sinners, that none may expect pardon without it. ⁷

IV.  As there is no sin so small, but it deserves damnation; ⁸ so there is no sin so great, that it can bring damnation upon those who truly repent. ⁹

V.  Man ought not to content themselves with a general repentance, but it is every man’s duty to endeavour to repent of his particular sins, particularly. ¹⁰

VI.  As every man is bound to make private confession of his sins to God, praying for the pardon thereof; ¹¹ upon which, and the forsaking of them, he shall find mercy; ¹² so, he that scandalizes his brother, or the Church of Christ, ought to be willing, by a private or public confession, and sorrow for his sin, to declare his repentance to those that are offended, ¹³ who are thereupon to be reconciled to him, and in love to receive him. ¹⁴

Chapter XVI
Of Good Works

I.  Good works are only such as God has commanded in His holy Word, ¹ and not such as, without the warrant thereof, are devised by men, out of blind zeal, or upon any pretence of good intention. ²

II.  These good works, done in obedience to God’s commandments, are the fruits and evidences of a true and lively faith: ³ and by them believers manifest their thankfulness, ⁴ strengthen their assurance, ⁵ edify their brethren, ⁶ adorn the profession of the Gospel, ⁷ stop the mouths of the adversaries, ⁸ and glorify God, ⁹ whose workmanship they are, created in Christ Jesus thereunto, ¹⁰ that, having their fruit unto holiness, they may have the end, eternal life. ¹¹

III.  Their ability to do good works is not at all of themselves, but wholly from the Spirit of Christ. ¹² And that they may be enabled thereunto, beside the graces they have already received, there is required an actual influence of the same Holy Spirit, to work in them to will, and to do, of His good pleasure: ¹³ yet are they not hereupon to grow negligent, as if they were not bound to perform any duty unless upon a special motion of the Spirit; but they ought to be diligent in stirring up the grace of God that is in them. ¹⁴

IV.  They who, in their obedience, attain to the greatest height which is possibly in this life, are so far from being able to supererogate, and to do more than God requires, as that they fall short of much which in duty they are bound to do. ¹⁵

V.  We cannot by our best works merit pardon of sin, or eternal life at the hand of God, by reason of the great disproportion that is between them and the glory to come; and the infinite distance that is between us and God, whom, by them, we can neither profit, nor satisfy for the debt of our former sins, ¹⁶ but when we have done all we can, we have done but our duty, and are unprofitable servants: ¹⁷ and because, as they are good, they proceed from His Spirit, ¹⁸ and as they are wrought by us, they are defiled, and mixed with so much weakness and imperfection, that they cannot endure the severity of God’s judgment. ¹⁹

VI.  Notwithstanding, the persons of believers being accepted through Christ, their good works also are accepted in Him; ²⁰ not as though they were in this life wholly unblamable and unreproveable in God’s sight; ²¹ but that He, looking upon them in His Son, is pleased to accept and reward that which is sincere, although accompanied with many weaknesses and imperfections. ²²

VII.  Works done by unregenerate men, although for the matter of them they may be things which God commands; and of good use both to themselves and others: ²³ yet, because they proceed not from an heart purified by faith; ²⁴ nor are done in a right manner, according to the Word; ²⁵ nor to a right end, the glory of God, ²⁶ they are therefore sinful and cannot please God, or make a man meet to receive grace from God: ²⁷ and yet, their neglect of them is more sinful and displeasing unto God. ²⁸

Chapter XVII
Of the Perseverance of the Saints

I.  They, whom God has accepted in His Beloved, effectually called, and sanctified by His Spirit, can neither totally nor finally fall away from the state of grace, but shall certainly persevere therein to the end, and be eternally saved. ¹

II.  This perseverance of the saints depends not upon their own free will, but upon the immutability of the decree of election, flowing from the free and unchangeable love of God the Father; ² upon the efficacy of the merit and intercession of Jesus Christ, ³ the abiding of the Spirit, and of the seed of God within them, ⁴ and the nature of the covenant of grace: ⁵ from all which arises also the certainty and infallibility thereof. ⁶

III.  Nevertheless, they may, through the temptations of Satan and of the world, the prevalency of corruption remaining in them, and the neglect of the means of their preservation, fall into grievous sins; ⁷ and, for a time, continue therein: ⁸ whereby they incur God’s displeasure, ⁹ and grieve His Holy Spirit, ¹⁰ come to be deprived of some measure of their graces and comforts, ¹¹ have their hearts hardened, ¹² and their consciences wounded; ¹³ hurt and scandalize others, ¹⁴ and bring temporal judgments upon themselves. ¹⁵

Chapter XVIII
Of Assurance of Grace and Salvation

I.  Although hypocrites and other unregenerate men may vainly deceive themselves with false hopes and carnal presumptions of being in the favor of God, and estate of salvation ¹ (which hope of theirs shall perish): ² yet such as truly believe in the Lord Jesus, and love Him in sincerity, endeavouring to walk in all good conscience before Him, may, in this life, be certainly assured that they are in the state of grace, ³ and may rejoice in the hope of the glory of God, which hope shall never make them ashamed. ⁴

II.  This certainty is not a bare conjectural and probable persuasion grounded upon a fallible hope; ⁵ but an infallible assurance of faith founded upon the divine truth of the promises of salvation, ⁶ the inward evidence of those graces unto which these promises are made, ⁷ the testimony of the Spirit of adoption witnessing with our spirits that we are the children of God, ⁸ which Spirit is the earnest of our inheritance, whereby we are sealed to the day of redemption. ⁹

III.  This infallible assurance does not so belong to the essence of faith, but that a true believer may wait long, and conflict with many difficulties, before he be partaker of it: ¹⁰ yet, being enabled by the Spirit to know the things which are freely given him of God, he may, without extraordinary revelation in the right use of ordinary means, attain thereunto. ¹¹ And therefore it is the duty of every one to give all diligence to make his calling and election sure, ¹² that thereby his heart may be enlarged in peace and joy in the Holy Ghost, in love and thankfulness to God, and in strength and cheerfulness in the duties of obedience, ¹³ the proper fruits of this assurance; so far is it from inclining men to looseness. ¹⁴

IV.  True believers may have the assurance of their salvation divers ways shaken, diminished, and intermitted; as, by negligence in preserving of it, by falling into some special sin which wounds the conscience and grieves the Spirit; by some sudden or vehement temptation, by God’s withdrawing the light of His countenance, and suffering even such as fear Him to walk in darkness and to have no light: ¹⁵ yet are they never so utterly destitute of that seed of God, and life of faith, that love of Christ and the brethren, that sincerity of heart, and conscience of duty, out of which, by the operation of the Spirit, this assurance may, in due time, be revived; ¹⁶ and by the which, in the mean time, they are supported from utter despair. ¹⁷

Chapter XIX
Of the Law of God

II.  This law, after his fall, continued to be a perfect rule of righteousness; and, as such, was delivered by God upon Mount Sinai, in ten commandments, and written in two tables: ² the first four commandments containing our duty towards God; and the other six, our duty to man. ³

III.  Besides this law, commonly called moral, God was pleased to give to the people of Israel, as a church under age, ceremonial laws, containing several typical ordinances, partly of worship, prefiguring Christ, His graces, actions, sufferings, and benefits; ⁴ and partly, holding forth divers instructions of moral duties. ⁵ All which ceremonial laws are now abrogated, under the New Testament. ⁶

IV.  To them also, as a body politic, He gave sundry judicial laws, which expired together with the State of that people; not obliging under any now, further than the general equity thereof may require. ⁷

V.  The moral law does forever bind all, as well justified persons as others, to the obedience thereof; ⁸ and that, not only in regard of the matter contained in it, but also in respect of the authority of God the Creator, who gave it. ⁹ Neither does Christ, in the Gospel, any way dissolve, but much strengthen this obligation. ¹⁰

VI.  Although true believers be not under the law, as a covenant of works, to be thereby justified, or condemned; ¹¹ yet is it of great use to them, as well as to others; in that, as a rule of life informing them of the will of God, and their duty, it directs and binds them to walk accordingly; ¹² discovering also the sinful pollutions of their nature, hearts and lives; ¹³ so as, examining themselves thereby, they may come to further conviction of, humiliation for, and hatred against sin, ¹⁴ together with a clearer sight of the need they have of Christ, and the perfection of His obedience. ¹⁵ It is likewise of use to the regenerate, to restrain their corruptions, in that it forbids sin: ¹⁶ and the threatenings of it serve to show what even their sins deserve; and what afflictions, in this life, they may expect for them, although freed from the curse thereof threatened in the law. ¹⁷ The promises of it, in like manner, show them God’s approbation of obedience,and what blessings they may expect upon the performance thereof: ¹⁸ although not as due to them by the law as a covenant of works. ¹⁹ So as, a man’s doing good, and refraining from evil, because the law encourages to the one and deters from the other, is no evidence of his being under the law: and not under grace. ²⁰

VII.  Neither are the forementioned uses of the law contrary to the grace of the Gospel, but do sweetly comply with it; ²¹ the Spirit of Christ subduing and enabling the will of man to do that freely, and cheerfully, which the will of God, revealed in the law, requires to be done. ²²

Chapter XX
Of Christian Liberty, and Liberty of Conscience

I.  God gave to Adam a law, as a covenant of works, by which He bound him and all his posterity, to personal, entire, exact, and perpetual obedience, promised life upon the fulfilling, and threatened death upon the breach of it, and endued him with power and ability to keep it. ¹

I.  The liberty which Christ has purchased for believers under the Gospel consists in their freedom from the guilt of sin, and condemning wrath of God, the curse of the moral law; ¹ and, in their being delivered from this present evil world, bondage to Satan, and dominion of sin; ² from the evil of afflictions, the sting of death, the victory of the grave, and everlasting damnation; ³ as also, in their free access to God, ⁴ and their yielding obedience unto Him, not out of slavish fear, but a child-like love and willing mind. ⁵ All which were common also to believers under the law. ⁶ But, under the New Testament, the liberty of Christians is further enlarged, in their freedom from the yoke of the ceremonial law, to which the Jewish Church was subjected; ⁷ and in greater boldness of access to the throne of grace, ⁸ and in fuller communications of the free Spirit of God, than believers under the law did ordinarily partake of. ⁹

II.  God alone is Lord of the conscience, ¹⁰ and has left it free from the doctrines and commandments of men, which are, in any thing, contrary to His Word; or beside it, in matters of faith, or worship. ¹¹ So that, to believe such doctrines, or to obey such commands, out of conscience, is to betray true liberty of conscience: ¹² and the requiring of an implicit faith, and an absolute and blind obedience, is to destroy liberty of conscience, and reason also. ¹³

III.  They who, upon pretence of Christian liberty, do practice any sin, or cherish any lust, do thereby destroy the end of Christian liberty, which is, that being delivered out of the hands of our enemies, we might serve the Lord without fear, in holiness and righteousness before Him, all the days of our life. ¹⁴

IV.  And because the powers which God has ordained, and the liberty which Christ has purchased are not intended by God to destroy, but mutually to uphold and preserve one another, they who, upon pretence of Christian liberty, shall oppose any lawful power, or the lawful exercise of it, whether it be civil or ecclesiastical, resist the ordinance of God. ¹⁵ And, for their publishing of such opinions, or maintaining of such practices, as are contrary to the light of nature, or to the known principles of Christianity (whether concerning faith, worship, or conversation), or to the power of godliness; or, such erroneous opinions or practices, as either in their own nature, or in the manner of publishing or maintaining them, are destructive to the external peace and order which Christ has established in the Church, they may lawfully be called to account, ¹⁶ and proceeded against, by the censures of the Church. ¹⁷

Chapter XXI
Of Religious Worship, and the Sabbath Day

I.  The light of nature shows that there is a God, who has lordship and sovereignty over all, is good, and does good unto all, and is therefore to be feared, loved, praised, called upon, trusted in, and served, with all the heart, and with all the soul, and with all the might. ¹ But the acceptable way of worshipping the true God is instituted by Himself, and so limited by His own revealed will, that He may not be worshipped according to the imaginations and devices of men, or the suggestions of Satan, under any visible representation, or any other way not prescribed in the holy Scripture. ²

II.  Religious worship is to be given to God, the Father, Son, and Holy Ghost; and to Him alone; ³ not to angels, saints, or any other creature: ⁴ and, since the fall, not without a Mediator; nor in the mediation of any other but of Christ alone. ⁵

III.  Prayer, with thanksgiving, being one special part of religious worship, ⁶ is by God required of all men: ⁷ and, that it may be accepted, it is to be made in the name of the Son, ⁸ by the help of His Spirit, ⁹ according to His will, ¹⁰ with understanding, reverence, humility, fervency, faith, love and perseverance; ¹¹ and, if vocal, in a known tongue. ¹²

IV.  Prayer is to be made for things lawful; ¹³ and for all sorts of men living, or that shall live hereafter: ¹⁴ but not for the dead, ¹⁵ nor for those of whom it may be known that they have sinned the sin unto death. ¹⁶

V.  The reading of the Scriptures with godly fear, ¹⁷ the sound preaching ¹⁸ and conscionable hearing of the Word, in obedience unto God, with understanding, faith and reverence, ¹⁹ singing of psalms with grace in the heart; ²⁰ as also, the due administration and worthy receiving of the sacraments instituted by Christ, are all parts of the ordinary religious worship of God: ²¹ beside religious oaths, ²² vows, ²³ solemn fastings, ²⁴ and thanksgivings upon special occasions, ²⁵ which are, in their several times and seasons, to be used in an holy and religious manner. ²⁶

VI.  Neither prayer, nor any other part of religious worship, is now, under the Gospel, either tied unto, or made more acceptable by any place in which it is performed, or towards which it is directed: ²⁷ but God is to be worshipped everywhere, ²⁸ in spirit and truth; ²⁹ as, in private families ³⁰ daily, ³¹ and in secret, each one by himself; ³² so, more solemnly in the public assemblies, which are not carelessly or wilfully to be neglected, or forsaken, when God, by His Word or providence, calls thereunto. ³³

VII.  As it is the law of nature, that, in general, a due proportion of time be set apart for the worship of God; so, in His Word, by a positive, moral, and perpetual commandment binding all men in all ages, He has particularly appointed one day in seven, for a Sabbath, to be kept holy unto him: ³⁴ which, from the beginning of the world to the resurrection of Christ, was the last day of the week: and, from the resurrection of Christ, was changed into the first day of the week, ³⁵ which, in Scripture, is called the Lord’s Day, ³⁶ and is to be continued to the end of the world, as the Christian Sabbath. ³⁷

VIII.  This Sabbath is then kept holy unto the Lord, when men, after a due preparing of their hearts, and ordering of their common affairs beforehand, do not only observe an holy rest, all the day, from their own works, words, and thoughts about their worldly employments and recreations, ³⁸ but also are taken up, the whole time, in the public and private exercises of His worship, and in the duties of necessity and mercy. ³⁹

Chapter XXII
Of Lawful Oaths and Vows

I.  A lawful oath is part of religious worship, ¹ wherein, upon just occasion, the person swearing solemnly calls God to witness what he asserts, or promises, and to judge him according to the truth or falsehood of what he swears. ²

II.  The name of God only is that by which men ought to swear, and therein it is to be used with all holy fear and reverence. ³ Therefore, to swear vainly, or rashly, by that glorious and dreadful Name; or, to swear at all by any other thing, is sinful, and to be abhorred. ⁴ Yet, as in matters of weight and moment, an oath is warranted by the Word of God, under the New Testament as well as under the old; ⁵ so a lawful oath, being imposed by lawful authority, in such matters, ought to be taken. ⁶

III.  Whosoever takes an oath ought duly to consider the weightiness of so solemn an act, and therein to avouch nothing but what he is fully persuaded is the truth: ⁷ neither may any man bind himself by oath to any thing but what is good and just, and what he believes so to be, and what he is able and resolved to perform. ^{8 9}

IV.  An oath is to be taken in the plain and common sense of the words, without equivocation, or mental reservation. ¹⁰ It cannot oblige to sin; but in any thing not sinful, being taken, it binds to performance, although to a man’s own hurt. ¹¹ Not is it to be violated, although made to heretics, or infidels. ¹²

V.  A vow is of the like nature with a promissory oath, and ought to be made with the like religious care, and to be performed with the like faithfulness. ¹³

VI.  It is not to be made to any creature, but to God alone: ¹⁴ and that it may be accepted, it is to be made voluntarily, out of faith, and conscience of duty, in way of thankfulness for mercy received, or for the obtaining of what we want, whereby we more strictly bind ourselves to necessary duties: or, to other things, so far and so long as they may fitly conduce thereunto. ¹⁵

VII.  No man may vow to do any thing forbidden in the Word of God, or what would hinder any duty therein commanded, or which is not in his own power, and for the performance whereof he has no promise of ability from God. ¹⁶ In which respects, popish monastical vows of perpetual single life, professed poverty, and regular obedience, are so far from being degrees of higher perfection, that they are superstitious and sinful snares, in which no Christian may entangle himself. ¹⁷

Chapter XXIII
Of the Civil Magistrate

I.  God, the supreme Lord and King of all the world, has ordained civil magistrates, to be, under Him, over the people, for His own glory, and the public good: and, to this end, has armed them with the power of the sword, for the defence and encouragement of them that are good, and for the punishment of evil doers. ¹

II.  It is lawful for Christians to accept and execute the office of a magistrate, when called thereunto: ² in the managing whereof, as they ought especially to maintain piety, justice, and peace, according to the wholesome laws of each commonwealth; ³ so, for that end, they may lawfully, now under the New Testament, wage war, upon just and necessary occasion. ⁴

III.  Civil magistrates may not assume to themselves the administration of the Word and sacraments; or the power of the keys of the kingdom of heaven; ^{5 6 7} or, in the least, interfere in matters of faith. Yet, as nursing fathers, it is the duty of civil magistrates to protect the Church of our common Lord, without giving the preference to any denomination of Christians above the rest, in such a manner that all ecclesiastical persons whatever shall enjoy the full, free, and unquestioned liberty of discharging every part of their sacred functions, without violence or danger. And, as Jesus Christ has appointed a regular government and discipline in his Church, no law of any commonwealth should interfere with, let, or hinder, the due exercise thereof, among the voluntary members of any denomination of Christians, according to their own profession and belief. It is the duty of civil magistrates to protect the person and good name of all their people, in such an effectual manner as that no person be suffered, either upon pretense of religion or of infidelity, to offer any indignity, violence, abuse, or injury to any other person whatsoever: and to take order, that all religious and ecclesiastical assemblies be held without molestation or disturbance.

IV.  It is the duty of people to pray for magistrates, ⁸ to honor their persons, ⁹ to pay them tribute or other dues, ¹⁰ to obey their lawful commands, and to be subject to their authority, for conscience’ sake. ¹¹ Infidelity, or difference in religion, does not make void the magistrates’ just and legal authority, nor free the people from their due obedience to them: ¹² from which ecclesiastical persons are not exempted, ¹³ much less has the Pope any power and jurisdiction over them in their dominions, or over any of their people; and, least of all, to deprive them of their dominions, or lives, if he shall judge them to be heretics, or upon any other pretence whatsoever. ¹⁴

Chapter XXIV
Of Marriage and Divorce

I.  Marriage is to be between one man and one woman: neither is it lawful for any man to have more than one wife, nor for any woman to have more than one husband, at the same time. ¹

II.  Marriage was ordained for the mutual help of husband and wife, ² for the increase of mankind with a legitimate issue, and of the Church with an holy seed; ³ and for preventing of uncleanness. ⁴

III.  It is lawful for all sorts of people to marry, who are able with judgment to give their consent. ⁵ Yet it is the duty of Christians to marry only in the Lord. ⁶ And therefore such as profess the true reformed religion should not marry with infidels, papists, or other idolaters: neither should such as are godly be unequally yoked, by marrying with such as are notoriously wicked in their life, or maintain damnable heresies. ⁷

IV.  Marriage ought not to be within the degrees of consanguinity or affinity forbidden by the Word. ⁸ Nor can such incestuous marriages ever be made lawful by any law of man or consent of parties, so as those persons may live together as man and wife. ^{9 10}

V.  Adultery or fornication committed after a contract, being detected before marriage, gives just occasion to the innocent party to dissolve that contract. ¹¹ In the case of adultery after marriage, it is lawful for the innocent party to sue out a divorce and, after the divorce, ¹² to marry another, as if the offending party were dead. ¹³

VI.  Although the corruption of man be such as is apt to study arguments unduly to put asunder those whom God has joined together in marriage: yet, nothing but adultery, or such willful desertion as can no way be remedied by the Church, or civil magistrate, is cause sufficient of dissolving the bond of marriage: ¹⁴ wherein, a public and orderly course of proceeding is to be observed; and the persons concerned in it not left to their own wills, and discretion, in their own case. ¹⁵

Chapter XXV
Of the Church

I.  The catholic or universal Church, which is invisible, consists of the whole number of the elect, that have been, are, or shall be gathered into one, under Christ the Head thereof; and is the spouse, the body, the fulness of Him that fills all in all. ¹

II.  The visible Church, which is also catholic or universal under the Gospel (not confined to one nation, as before under the law), consists of all those throughout the world that profess the true religion; ² and of their children: ³ and is the kingdom of the Lord Jesus Christ, ⁴ the house and family of God, ⁵ out of which there is no ordinary possibility of salvation. ⁶

III.  Unto this catholic visible Church Christ has given the ministry, oracles, and ordinances of God, for the gathering and perfecting of the saints, in this life, to the end of the world: and does, by His own presence and Spirit, according to His promise, make them effectual thereunto. ⁷

IV.  This catholic Church has been sometimes more, sometimes less visible. ⁸ And particular Churches, which are members thereof, are more or less pure, according as the doctrine of the Gospel is taught and embraced, ordinances administered, and public worship performed more or less purely in them. ⁹

V.  The purest Churches under heaven are subject both to mixture and error; ¹⁰ and some have so degenerated, as to become no Churches of Christ, but synagogues of Satan. ¹¹ Nevertheless, there shall be always a Church on earth to worship God according to His will. ¹²

VI. There is no other head of the Church but the Lord Jesus Christ. ¹³ Nor can the Pope of Rome, in any sense, be head thereof. ¹⁴

Chapter XXVI
Of the Communion of Saints

I.  All saints, that are united to Jesus Christ their Head, by His Spirit, and by faith, have fellowship with Him in His grace, sufferings, death, resurrection, and glory: ¹ and, being united to one another in love, they have communion in each other’s gifts and graces, ² and are obliged to the performance of such duties, public and private, as do conduce to their mutual good, both in the inward and outward man. ³

II.  Saints by profession are bound to maintain an holy fellowship and communion in the worship of God, and in performing such other spiritual services as tend to their mutual edification; ⁴ as also in relieving each other in outward things, according to their several abilities and necessities. Which communion, as God offers opportunity, is to be extended unto all those who, in every place, call upon the name of the Lord Jesus. ⁵

III.  This communion which the saints have with Christ, does not make them in any wise partakers of the substance of His Godhead; or to be equal with Christ in any respect: either of which to affirm is impious and blasphemous. ⁶ Nor does their communion one with another, as saints, take away, or infringe the title or propriety which each man has in his goods and possessions. ⁷

Chapter XXVII
Of the Sacraments

I.  Sacraments are holy signs and seals of the covenant of grace, ¹